image
Sursa foto: captură lastampa.it

Imagini emoționante din Croația; Câinii încă își așteaptă stăpânii lângă casele prăbușite după cutremurele devastatoare

Croaţia suferă, după trei zile în care a fost zguduită de cutremure. Două oraşe au fost grav afectate, șapte oameni au murit. Sunt zeci de răniți, iar echipele de salvare au făcut eforturi supraomenești pentru scoaterea lor de sub dărâmături. Afectate au fost și animalele, imagini emoționante cu mai mulți câini așteptând întoarcerea stăpânilor fiind făcute publice.

În imagini se văd câinii care își așteaptă încă stăpânii, lângă casele prăbușite sau pe mormanele de cărămizi.

Durerea animalelor a fost surprinsă de televiziunea croată N1 în satul Magiske Poljane.

Cutremurele au zguduit Croaţia trei zile la rând. În Petrinja nu mai există nicio clădire care să nu fi fost avariată. O feţiţă de 12 ani a murit sub dărâmături. Jurnaliştii croaţi spun că vecinii au încercat 40 de minute să o resusciteze pe micuţă, dar nu au mai putut face nimic pentru ea.

Filmul ultimelor zile este dramatic în Croaţia. Un cutremur de 5,2 a lovit luni dimineaţă regiunea Petrinja - Sisak. Au urmat șase cutremure cu magnitudini cuprinse între 4 şi 5 grade. Apoi, marţi, a urmat cutremurul de 6,4, iar miercuri alte două seime de intensitate medie.

În multe oraşe, oamenii au stat în stradă ore în şir, până când autorităţile i-au anunţat că este sigur să intre în case.

Acum, Croaţia aşteaptă ajutorul vecinilor şi al Uniunii Europene care au anunţat că vor pune umărul la reconstrucţia oraşelor distruse.

Imagini video aici.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: