Pe direcția Lipcani - Podvirievca, la trei kilometri de la linia frontierei de stat, s-a depistat un mijloc de transport de model Mercedes ML 350, cu numere de înmatriculare ale Marii Britanie. Acesta derapase de pe traseu întrucât era oprit în șanțul adiacent al acestuia, iar conducătorul auto nu se afla în proximitate.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse și cu implicarea patrupedei de serviciu Mira care a luat urmele celor implicați, ofițerii de investigații au identificat locul de aflare a doi conaționali. Persoanele sunt locuitori ai raionului Briceni, în vârstă de 32 și respectiv 35 de ani.

Audiați, aceștia au comunicat că o persoană necunoscută le-a propus în schimbul unei sume de bani să meargă la o locație stabilită unde vor fi așteptați de alte persoane și ultimile vor încărca automobilul dat cu marfă (de uz casnic, accesorii, piese auto și articole vestimentare).

Pe drumul de întoarcere spre orașul Lipcani, deplasându-se pe un drum cu noroi, automobilul a derapat în șanțul adiacent. Nereușind să-l restabilească bărbații au plecat de la fața locului.

Atât mijlocul de transport cât și bunurile au fost depozitate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Ofițerii de investigații cercetează cazul pentru a elucida toate circumstanțele, identificarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere.