image
Sursa foto: contrafort.md

După 27 de ani de activitate, Revista „Contrafort” își încetează apariția

Revista „Contrafort”, publicaţie a tinerilor scriitori din Republica Moldova, lansată în octombrie 1994, își încetează apariția. Anunțul a fost făcut de directorul publicației Vasile Gârneț și redactorul-șef al revistei, Vitalie Ciobanu.

„Dragi prieteni, iubitori ai literaturii, anunțăm pe această cale că revista „Contrafort” își încetează apariția. Vă mulțumim că ați fost alături de noi, că ați susținut acest proiect, gândit ca un demers cultural independent, pus în serviciul culturii române, promovării spiritului critic autentic, descoperirii și încurajării talentelor literare din Basarabia. Mulțumim în mod special autorilor revistei – scriitori valoroși de pe ambele maluri ale Prutului – și colegilor din redacție, fără de care revista „Contrafort” nu ar fi reușit să reziste 27 de ani, adeseori în condiții grele și fără a avea siguranța la fiecare sfârșit de an că își va relua apariția în anul următor. A fost un proiect în care am pus mult suflet, efort intelectual și fizic, și suntem convinși că a meritat, că fiecare număr al „Contrafortului” a însemnat un stâlp de susținere a culturii naționale și un spațiu de afirmare pentru adevărații creatori într-un teritoriu urgisit de istorie”, este mesajul de rămas bun al redacției, publicat pe pagina lui Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneț.

Motivul nu a fost anunțat, iar mulți dintre internauți au presupus că în spatele deciziei ar fi lipsa banilor.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, afirmă însă că anul acesta proiectul înaintat de către revista Contrafort s-a numărat printre câștigătorii concursului de proiecte culturale, obținând o finanțare în sumă de 185.000 lei.

„Regret enorm încetarea apariției revistei Contrafort, care pe parcursul a 27 de ani a fost o publicație de mare valoare, fiind în același timp un punct de sprijin pentru cei care fac parte din spațiul artistic românesc. În urma discuției cu dl Vitalie Ciobanu, unul din fondatorii revistei, am aflat că încetarea apariției revistei nu este cauzată de lipsa surselor financiare. Ministerul Culturii apreciază însemnătatea revistei pentru cultura noastră națională și face tot ce-i stă în puteri pentru a sprijini proiecte de acest gen. Anul acesta, proiectul înaintat de către revista Contrafort s-a numărat printre câștigătorii concursului de proiecte culturale, obținând o finanțare în sumă de 185 000 lei. Mulțumim din suflet domnilor Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneț pentru tot ce ne-au oferit prin această prețioasă revistă și sperăm să se găsească o cale de rezolvare a problemelor, care au adus la această situație”, a declarat Sergiu Prodan.

Revista „Contrafort”, publicaţie a tinerilor scriitori din Republica Moldova, a fost lansată în octombrie 1994 și timp de 27 de ani a apărut lunar la Chişinău, promovând un spirit critic modern, european, în acord cu tendinţele literaturii contemporane.

„Contrafort” şi-a dobândit un real prestigiu în peisajul revuisticii culturale din România şi Republica Moldova, fiind cunoscută şi apreciată în mai multe capitale ale lumii, unde are cititori şi colaboratori valoroşi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: