„Până acum, de la schimbarea guvernului, singura interacțiune oficială la care am participat și eu a fost întâlnirea celor două delegații parlamentare, întâlnire care de altfel a decurs foarte bine, s-a finalizat cu o rezoluție care, din punctul meu de vedere, reprezenta nivelul dialogului la acel moment și pozițiile celor două părți. Ceea ce m-a surprins neplăcut imediat după acea întâlnire este faptul că toți membrii delegației parlamentare moldovene au fost schimbați a doua zi după ce s-au întors, printr-un gest politic pe care eu nu l-am înțeles”, a declarat, la Europa Liberă, raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova.

Dragoș Tudorache a mai spus că nu a discutat cu niciun oficial al guvernului Chicu și asta pentru că nu a existat nicio inițiativă din partea guvernării de la Chișinău. Europarlamentarul a mai spus că a aflat întâmplător că premierul Ion Chicu va merge la Bruxelles săptămâna aceasta.

„Se pare că nu este nici un interes din partea guvernului să se întâlnească cu mine și nu știu dacă datorită pozițiilor mele nu foarte pozitive în ultima vreme la adresa guvernului, asta e pentru dumnealor să judece, dar la nivel de executiv într-adevăr până acum eu unul nu am avut niciun fel de contact. Sper totuși. Urmează să vin la Chișinău în luna martie pentru o misiune oficială ca raportor și ca membru care a preluat, de fapt, toate dosarele care țin de Moldova în Parlamentul European. Sper să fie o misiune în care să pot să am și un dialog cu Guvernul Republicii Moldova și să vedem și ce poziție vor avea atunci”, a mai declarat raportorul.

„Izolarea, dacă ea și există, vine din partea guvernului și autorităților de la Chișinău. Să știți că pe partea europeană toată lumea este pregătită, este deschisă la un dialog, este, de fapt, foarte interesată ca agenda reformatoare de la Chișinău să continue așa cum ea a fost începută anul trecut. Toată lumea are interes ca ajutorul financiar să continue. Deci, pe partea europeană toată lumea este pregătită la dialog și la continuarea colaborării foarte bune, trebuie ca și Guvernul de la Chișinău să vrea același lucru”, a punctat Dragoș Tudorache.