image
Sursa foto: Getty Images

Tottenham nu-l poate folosi pe Richarlison, din cauza "apucăturilor" de ultras

Tottenham l-a transferat, săptămâna trecută, pe Richarlison de la Everton, cu 58 de milioane de euro, însă nu îl va putea folosi "din prima".

Atacantul de 25 de ani are interdicție din partea Federației Engleze de Fotbal după un gest făcut pe 1 mai, când era la Everton.

În timpul unui meci cu Chelsea, brazilianul a marcat singurul gol al partidei și a decis să sărbătorească exact ca un ultras. După ce fanii au aruncat pe teren cu fumigene, Richarlison a luat de jos una dintre ele, a alergat puțin cu ea în mână și apoi a aruncat-o înapoi în tribune.

Gestul său a fost considerat unul huliganic, iar jucătorul a fost suspendat o etapă și a plătit o amendă de 25.000 de lire sterline (29.240 de euro). Astfel, acea etapă de suspendare va fi exact prima din Premier League, când echipa antrenată de Antonio Conte o va întâlni pe Southampton pe 6 august.

La momentul transferului, cei de la Spurs erau conștienți că jucătorul putea primi o astfel de sancțiune, însă asta nu i-a împiedicat să-l aducă și să plătească 58 de milioane de euro, iar suma poate crește, dacă se îndeplinesc anumite bonusuri de performanță.

Tottenham s-a luptat cu rivalii londonezi de la Chelsea pentru semnătura brazilianului care a marcat 11 goluri în 33 de jocuri oficiale pentru Everton în sezonul trecut.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: