image
Sursa foto: Jurnal.md

Autocare cu sute de moldoveni, printre care femei cu copii, blocate în Franța; Roagă autoritățile să-i ajute să revină acasă

Trei autocare cu câte 80 de cetățeni moldoveni, care s-au pornit ieri din Franța în Republica Moldova au fost blocate la hotar cu Germania, în preajma or. Strasbourg. Cetățenii care s-au pornit în dimineața zilei de ieri spre casă ne-au informat că au achitat câte 200 de euro șoferilor. Au fost opriți ieri la ora 15:00 la hotar cu Germania și au stat acolo până azi dimineața, la ora 6:00. Călătorii spun că reprezentanții autorităților germane ar fi ridicat vocea la șoferi și călători. Șoferii au fost coborâți, iar când au revenit i-au informat pe pasageri că autoritățile germane le-ar fi confiscat banii pentru bilete.

Ulterior autoritățile germane le-au cerut șoferilor și pasagerilor să se întoarcă la Paris. Potrivit pasagerilor care ne-au scris pe adresa redacției și cu care am discutat la telefon, la momentul actual cele trei autocare staționează la o ddistanță de 40 de km de or Strasbourg. „Noi nu dorim să ne întoarcem la Paris, unde șoferii spun că ne vor caza în hotele, dar cel mai probabil vor să scape de noi. Mulți am rămas fără chirie, fără locuri de muncă. Nu dorim să ne întoarcem, dorim să revenim acasă”, ne-a spus unul dintre pasageri.

blocajblocaj

Cei peste 200 de cetățeni moldoveni spun că nu vor permite autocarelor să se întoarcă în Franța și că sunt dispuși să stea în câmp până nu vor fi ajutați de autoritățile de la Chișinău să-și continue drumul acasă.

Printre cei prezenți în autocar sunt mai multe femei și copii, tineri și pensionari. Firma care s-ar fi angajat să aducă cetățenii moldoveni în RM este TransEricTur.

Aceasta s-a aventurat să aducă cetățenii moldoveni acasă desi traficul internațional de pasageri este interzis odată cu instituirea stării de urgență în RM. „Noi știm că plecările acasă se fac prin misiunile diplomatice, dar am fost asigurați că totul e legal și că șoferii acestei companii ne vor duce la destinație în siguranță. Nu ne întorc banii pentru bilete, noi deocamdată nici nu am insistat. Foarte puțini dintre noi au unde se întoarce, de aceea vom sta în autocare, în mijlocul drumului, până autoritățile de acasă nu vor găsi o soluție să ne ajute”, ne-a mai spus Vladislav, unul dintre pasageri.

Ministerul de Externe de la Chișinău nu a reacționat deocamdată în legătură cu acest caz. Nici compania TransEricTuc deocamdată nu a oferit nicio explicație.

blocajblocaj
blocajblocaj
blocajblocaj
autocarautocar

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: