image
Sursa foto: jurnal.md

PROCESUL MINIȘTRILOR // Pasat îl cheamă în judecată pe Stratan; Secretele de stat ale guvernării Voronin ies la iveală (DOC)

Fostul viceprim-ministru și ministru de Externe din timpul guvernării comuniste, Andrei Stratan, a fost acționat în judecată de către fostul ministru al Apărării, Valeriu Pasat, din cauza că acum 16 ani l-a defăimat pe acesta într-o scrisoare adresată șefilor misiunilor diplomatice ale R. Moldova. Motivul adresării atât de târzii în instanță îl constituie faptul că documentul respectiv a purtat parafa secret până anul trecut.

După ce, în ianuarie 2006, Valeriu Pasat a fost condamnat în prima instanță la zece ani de închisoare în dosarul MIG-urilor, iar peste o lună Wayne Merry, fost reprezentant al Pentagonului, responsabil din partea SUA de tranzacția de cumpărare a avioanelor, a declarat că fostul ministru este nevinovat, în martie, același an, guvernarea Voronin a încercat să denigreze imaginea deținutului politic în fața partenerilor externi. Acest lucru a fost motivat și de poziția mai multor instituții europene, care își arătau deschis sprijinul pentru Pasat.

Scrisoarea secretă a lui Stratan despre „așa-numita cauză penală”

Astfel, pe 3 martie 2006, ministrul de Externe, Andrei Stratan, a expediat o scrisoare secretă ambasadorilor moldoveni din toată lumea, cărora le solicita să informeze autoritățile statelor în care sunt mandatați despre „poziția oficială a autorităților R. Moldova în așa-numita cauză penală” împotriva lui Valeriu Pasat. Numai prin aceste cuvinte, Stratan dădea de înțeles că dosarul în cauză era unul deschis la comandă.

„Ținând cont de multiplele interpretări greșite vis-a-vis de rezultatele procesului judiciar respectiv și recentele evoluții defavorabile imaginii R. Moldova în această legătură, dispun aducerea la cunoștința autorităților statelor de acreditare a poziției țării noastre reflectate în documentul anexat. În vederea realizării acestor instrucțiuni urmează să fie solicitate întrevederile Domniilor Voastre cu înalți oficiali din Ministerele de externe și/sau cancelariile Primilor miniștri și aparatele șefilor de stat ale țărilor de acreditare”, scria ministrul Stratan, subliniind că aceste acțiuni urmează a fi efectuate cât de curând posibil, iar rezultatul discuțiilor să-i fie aduse la cunoștință personal.

jurnal.mdjurnal.md

La scrisoare este anexat un text pe șase pagini în limba română, tradus și în engleză, în care, din primele rânduri, cauza penală în care fusese condamnat ex-ministrul Apărării este iarăși numită „așa-zisul dosar”.

În continuare, încălcându-se în mod flagrant prezumția de nevinovăție, Pasat este acuzat că a încălcat legea comercializând cele 21 de MIG-uri către Statele Unite și un lot de sisteme Uragan către Slovacia; că ar fi lucrat pentru autoritatea criminală Grigori Karamalak; că ar fi pregătit, alături de serviciile secrete ruse, o lovitură de stat în R. Moldova în 2005, dar și că ar fi pus la cale o tentativă de omor al lui Iurie Roșca. Învinuirile erau aduse în situația în care dosarele menționate încă nu erau finalizate. Ulterior, în primul dosar, cel cu privire la vânzarea armamentului, Pasat a fost achitat și a câștigat un proces la CtEDO, iar celelalte au fost casate din lipsă de probe. În 2021, Procuratura Generală și-a cerut oficial scuze de la el, pentru că a fost tras la răspundere ilegal.

Judecătoarea a schimbat declarațiile lui Snegur, Braghiș, Ciubuc și Moțpan

Mai mult, faptul că judecătoarea Lilia Vasilievici, președinta Judecătoria Centru la acel moment, care l-a condamnat pe fostul ministru al Apărării la 10 ani de pușcărie, a fabricat o sentință falsă este demonstrat și de scrisoarea deschisă către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), semnată de 17 martori din proces. Printre semnatari se numără Mircea Snegur, fost președinte al R. Moldova, Dumitru Braghiș și Ion Ciubuc, foști premieri, și Dumitru Moțpan, ex-președinte al Legislativului. Aceștia dădeau asgurări că nu au făcut nicio declarație în instanță contra inculpatului, dar apoi au constatat cu uimire că vinovăția lui Pasat era dovedită inclusiv cu trimitere la depozițiile lor.

„Această afirmație din textul sentinței constituie un fals evident. (…) Nu tolerați în practica judecătorească „exemple”, după care R. Moldova se face de rușine la Curtea de la Strassbourg”, se arăta în scrisoarea deschisă.

jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md

În 2015, judecătoarea Vasilevici a fost demisă de CSM pentru suspiciuni de corupție. Potrivit lui Valeriu Pasat, în cadrul dosarului său, aceasta acționa la indicațiile directe ale consilierului prezidențial de atunci, Artur Reșetnicov, cercetat penal în prezent pentru corupere activă și îmbogățire ilicită.

De asemenea, acuzațiile aduse lui Pasat cu privire la comercializarea ilegală a sistemelor Uragan erau infirmate de Decizia Comisiei parlamentare pentru Securitatea Statului și Asigurarea Ordinii Publice din 17 iunie 1999, semnată de președintele comisiei, comunistul Vadim Mișin, în care se arată: „Contractul nominalizat este încheiat în strictă corespundere cu legislația în vigoare la momentul semnării lui”.

jurnal.mdjurnal.md

Documentul a fost desecretizat tocmai în 2021

Valeriu Pasat a declarat pentru Jurnal.md că a aflat demult despre scrisoarea lui Andrei Stratan, dar nu a putut să-l acționeze pe acesta în judecată din cauza că documentul avea parafa secret.

„Am solicitat tuturor guvernărilor de la 2009 încoace să desecretizeze acest act, dar nimeni nu a reacționat, în afară de ministrul Aureliu Ciocoi. Când era pemier interimar, l-am rugat să intervină în acest sens și, la 4 august 2021, Ministerul de Externe a desecretizat în sfârșit scrisoarea lui Stratan și anexele la ea”, a explicat Pasat.

Astăzi, ex-ministrul Apărării solicită instanței să oblige MAEIE și pe Andrei Stratan să dezmintă informațiile expuse în scrisoarea din 3 martie 2006, prin care a fost defăimat în fața comunității internaționale, fiindu-i lezată onoarea, demnitatea și reputația profesională.

„Nu cer să-mi achite prejudicii, că n-am nevoie de banii lui Stratan. Solicit doar să dezmintă informațiile prin care m-a murdărit din cap până în picioare în perioada în care dosarele mele nici nu erau finalizate. La acea vreme eram acuzat că aș fi pregătit o lovitură de stat atât cu ajutorul rușilor, cât și al românilor, dar instituțiile de drept de la Moscova și de la București au spus că acest lucru nu corespunde adevărului. Au ieșit cu declarații în susținerea mea și Departementul de Stat al SUA, și Consiliul Europei și Parlamentul European. Asta i-a deranjat pe comuniști – faptul că lumea înțelegea că e vorba de niște dosare deschise la comandă”, a menționat ex-ministrul Apărării.

Stratan: „Prima dată aud. Probabil precis au parvenit unele materiale…”

Ieri, a avut loc a doua ședință în dosarul Pasat vs Stratan și MAEIE. Fostul ministru de Externe nu s-a prezentat încă la nicio ședință. Solicitat de Jurnal.md, Andrei Stratan a spus că nu știe despre acest dosar și că nu-și amintește tot ce a a scris în 2006. Iată, pe scurt, cum a avut loc discuția noastră cu el:

- Știți că Pasat v-a acționat în Judecată?

- Care Pasat?

- Valeriu Pasat. Azi a avut loc a doua ședință.

- Nu știu, Prima dată aud.

- V-a dat în judecată pentru scrisoarea din 2006, prin care ați cerut șefilor misiunilor diplomatice să anunțe autoritățile statelor în care sunt acreditați poziția oficială a R. Moldova față de dosarele Pasat.

- Prima dată aud.

- N-ați primit nicio citație?

- Nu, prima dată aud.

- Dar de ce, în acea scrisoare, i-ați adus grave acuzații, încălcând prezumția nevinovăției?

- Nu mai țin minte, prima dată aud. Nu știu, nu pot să vă spun nimic. Evident, în scrisoarea MAE n-au putut fi acuzații, că nu suntem Procuratura Generală.

- Voronin v-a spus să trimiteți acea scrisoare?

- Nu mai știu. Probabil precis că la baza scrisorilor MAE au parvenit unele materiale de la alte instanțe. Sau de la procuratură, sau de la Consiliul Suprem al Securității. Asta nu-i prerogativa MAE. N-a putut MAE să pregătească o scrisoare în adresa șefilor misiunilor diplomatice, nebazându-se pe ceva.

Dosarul se află în gestiunea judecătoarei Alina Brăgaru. Întrebată în ce mod l-a citat pe Andrei Stratan, Maria Ursu, asistenta magistratei, a refuzat să ne răspundă.

MAEIE așteaptă decizia instanței

La rândul său, Ministerul de Externe nu se grăbește să dezmintă informațiile din scrisoarea lui Stratan până la decizia instanței de judecată.

„Ministerul de Externe și al Integrării Europene urmează să se conducă de prevederile și normele legale și va coopera nemijlocit în instanță pentru a aștepta verdictul instanței de judecată. Având în vedere că este un document sau o serie de documente care vizează o perioadă istorică anumită, procesul de dezmințire și toate aspectele cazului vor fi elucidate în instanța de judecată și ulterior deja urmează să întreprindem acțiunile de rigoare”, a declarat pentru Jurnal.md Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al MAEIE.

Menționăm că Valeriu Pasat a condus și Serviciul de Informații și Securitate. În prezent el este academiciam, fiind singurul istoric din R. Moldova care a scos la iveală în detalii adevărul despre deportările staliniste, după ce a studiat arhivele serviciilor secrete de la Chișinău și Moscova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: