image
Sursa foto: Profimedia

Spectacol la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing a început vineri, pe Stadionul Olimpic ''Cuib de pasăre''. Capitala Chinei devine astfel primul oraş care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară (2008), cât şi Jocurile Olimpice de iarnă (4-20 februarie 2022).

Festivitatea a fost realizată de regizorul chinez Zhang Yimou, cel care a regizat şi ceremonia de deschidere a Jocurilor din 2008, circa 3.000 de artişti, în mare majoritate adolescenţi, urmând să performeze pe Stadionul Olimpic.

Nu mai puţin de 91 de delegaţii sportive vor participa Jocurile de iarnă de la Beijing. Circa 2.900 de sportivi se vor întrece în 109 probe (şapte probe în plus faţă de 2018) în care se vor acorda medalii, la 15 discipline: patinaj artistic, patinaj viteză, patinaj viteză pe pistă scurtă - short-track, schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinată nordică, sărituri cu schiurile, snowboard, bob, skeleton, biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie. Haiti şi Arabia Saudită îşi vor face debutul la Olimpiada de iarnă.

Numărul bazelor olimpice care vor găzdui întreceri este de 13, în zonele Beijing, Yanqing şi Zhangjiakou, fiecare având un Sat Olimpic.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: