Aceasta echivalează cu o medie de circa 95 de omucideri pe zi sau patru pe oră. Mexicul, ţară cu 126 de milioane de locuitori, cu o violenţă devenită endemică, se confruntă cu agravarea problemei începând din 2006, când lupta împotriva traficului de droguri s-a militarizat, scri Agerpres.ro.

După această dată, aproape 275.000 de persoane au fost asasinate în Mexic, potrivit Secretariatului executiv al Sistemului Naţional de Securitate Publică, fără a se preciza proporţia legată de crima organizată. Numărul total de omucideri reprezenta deja un record în 2018, cu 33.743 de cazuri, adaugă organismul oficial.

Preşedintele de stânga al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, care a celebrat la 1 decembrie primul său an la putere, susţine că violenţa va scădea datorită luptei împotriva sărăciei şi excluziunii, dar şi reducând recurgerea la forţă împotriva criminalilor.

Pentru a combate problema, oficiali mexicani au înaintat în Parlament o propunere de revizuire a sistemului de justiţie penală, urmând ca Senatul să adopte luna viitoare planul ce ar putea înlesni cooperarea în domeniul securităţii cu SUA.