image
Sursa foto: dodon.md

Dodon taie panglica după ce a distrus șapte familii

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 17–18 octombrie, a anunţat ambasadorul turc la Chişinău, Gürol Sökmensüe, după o întrevedere cu șeful statului, Igor Dodon. Programul vizitei include evenimente organizate la Chișinău și în autonimia găgăuză. În timp ce Dodon susține că vizita va contribui la „consolidarea relațiilor dintre state”, mai mulți experți și reprezentanți ai societății civile de la Chișinău consideră că vizita lui Erdogan va consolida mai degrabă relația dintre două regimuri autoritare.

„Această vizită va fi organizată la cel mai înalt nivel şi va contribui la consolidarea, aprofundarea şi extinderea relaţiilor de colaborare dintre statele noastre în toate domeniile de interes comun”, a scris Igor Dodon într-un mesaj postat pe Facebook.

Mihail Sircheli, jurist, directorul Centrului „Piligrim Demo” din Comrat, este de părere că vizita lui Erdogan va consolida mai degrabă relațiile dintre cele două regimuri. Actuala guvernare din Republica Moldova a demonstrat în repetate rânduri că nu reprezintă interesele cetățenilor. Sircheli consideră că răpirea și expulzarea, cu încălcarea normelor legale, în lipsa unui proces de judecată, a celor șapte profesori turci este un cadou făcut de Dodon președintelui Erdogan, fără de care această vizită probabil nu ar fi avut loc.

„Președintele turc vine la inaugurarea Președinției de la Chișinău în care a investit bani. Totodată, va vizita instituțiile de la Comrat reparate pe banii contribuabililor turci: o grădiniță, un bloc pentru asistența medicală urgentă din cadrul spitalului raional și un centru de creație. Trei clădiri la care atunci când ne vom uita vom ști că au fost reparate cu prețul distrugerii a șapte destine, cu prețul destrămării a șapte familii”.

Autoritățile găgăuze au luat apă în gură

Comentatorul politic mai observă că nimeni dintre autoritățile din autonomia găgăuză nu a reacționat la expulzarea profesorilor sau la solicitarea de ajutor a Galinei Tufekci, soția lui Feridun Tufekci, directorul Liceului „Orizont” din Ceadâr-Lunga.

Și aceasta în condițiile în care mai mulți reprezentanți ai Comitetului executiv de la Comrat au absolvit acest liceu. De exemplu, Vadim Ceban, adjunctul Irinei Vlah, este absolvent al acestui liceu. „Recent, bașcana Irina Vlah a dat curs invitației de a participa la Congresul familiilor. Pe de altă parte, Vlah nu a găsit timp să reacționeze la drama reală a acestor familii. Soțul Galinei Tufekci a locuit 25 de ani în autonomie, este absolvent al Universității din Comrat și are doi copii care au rămas fără tată”, a observat juristul.

În centrul orașului Comrat au deja loc pregătiri pentru apropiata vizită a președintelui Turciei. Au loc lucrări de reparație a Casei de cultură și a principalelor artere din localitate.

Amnesty International Moldova a solicitat autorităților să dea publicității audierile făcute în cadrul Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică din Parlament legate de răpirea celor șapte profesori turci, motivând că acestea sunt de interes public, dar au primit refuz pe motiv că ar fi „secret de stat”. „Ne-am coalizat mai multe organizații și vom veni cu o reacție, mai ales că va avea loc vizita președintelui turc Recep Erdogan, preconizată pentru 17-18 octombrie.”

„Cred că este o insultă la adresa cetățenilor nu doar ai acestui stat, dar și la adresa persoanelor care locuiesc pe teritoriul R. Moldova. Vine aici un personaj pentru care, în acest moment, drepturile omului nu există. Vine dintr-o țară în care arestul se aplică arbitrar, iar oamenii, în momentul în care ajung în locurile de detenție, sunt victime ale tratamentului inuman și ale torturii”, a comentat directoarea Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu, într-un interviu pentru portalul Balkan Insight, citat de portalul Anticorupție md.

Cer demisia șefului SIS, Vasile Botnari

Marți, reprezentanți ai partidelor de opoziție PAS, PPDA și PLDM au solicitat demisia șefului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, acuzat că a acționat la comanda unor grupări oligarhice în contextul expulzării profesorilor turci.

Liderul PAS, Maia Sandu, a declarat că această instituție, în loc să asigure securitatea statului, a fost transformată într-o bâtă în mâna regimului Plahotniuc-Dodon. „Angajații acestei instituții trebuie să țină cont de principiul respectării drepturilor și libertății omului, principiul umanismului și al neafilierii la un partid ori altul. În cazul abuzului pe care l-au comis, când au fost deportați cei șapte profesori, niciunul dintre aceste principii indicate în lege nu a fost respectat de către SIS. E o instituție capturată de oligarhi, șeful căreia a distrus șapte familii, i-a trimis lui Erdogan șapte oameni nevinovați, viața cărora este în pericol. Este unul dintre cele mai grave abuzuri comise de actuala guvernare”, a afirmat Sandu.

Comentatorul politic, Oazu Nantoi, observă că în R. Moldova se încalcă brutal, sistematic și cinic drepturile fundamentale ale omului pe ambele maluri ale Nistrului. S-a ajuns la faptul că cetățenii străini sunt tratați ca monedă de schimb. „Vreau să declar cu toată fermitatea că Serviciul de Securitate nu se ocupă de securitatea Republicii Moldova. Nu știu cum SIS nu i-a observat pe Evgheni Șevciuk și Nina Ștanski plimbându-se pe străzile Chișinăului. SIS nu vrea să observe agenții unor țări străine care lucrează împotriva suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova. Acum, este o instituție care deservește regimul actual. Dar se știe că niciun regim autoritar nu este veșnic”, a spus Nantoi.

Deputatul Tudor Deliu susține că expulzarea profesorilor turci demonstrează că Republica Moldova este un stat polițienesc, că acest lucru se poate întâmpla mâine-poimâine cu fiecare dintre noi. „Îndemn cetățenii să fie alături de mișcarea de rezistență ACUM, să nu permitem încălcarea drepturilor și libertăților noastre. Toți cei care au fost implicați în această fărădelege trebuie să răspundă”, a spus Deliu.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au expulzat la 6 septembrie șapte profesori turci, acuzaţi de „activităţi teroriste” din cauza legăturilor cu clericul musulman turc, Fethullah Gulen, aflat în SUA, acuzat de Turcia de organizarea complotului militar din 2016.

Noutăţile partenerilor

comentarii: