image
Sursa foto: Jurnal.md

34 de deținuți sunt infectați cu Covid; De la începutul pandemiei 68 de angajați ai peniteciarelor au fost testați pozitiv

20 de deținuți au fost testați pozitiv la Covid-19, iar în 14 cazuri aceștia se află la etapa de recuperare. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit serviciului de presă al instituției, persoanele private de libertate a căror teste au fost confirmate pozitiv au fost transferate în Secția boli infecțioase a Penitenciarului nr.16-Pruncul. Dintre acestea 19 cazuri prezintă forme ușoare ale bolii și un caz este de gravitate medie.

18 cazuri au fost înregistrate în Penitenciarul nr.13-Chișinău; 15 - în Penitenciarul nr.17-Rezina și într-un caz este vorba de o persoană care a fost transferată din Ucraina. În perioada nominalizată în sistemul penitenciare nu a fost înregistrat nici un deces cauzat de infecția Covid-19.

În comunicatul emis de Administrația Națională a Penitenciarelor se mai spune că Penitenciarul nr.16-Pruncul, întrunește toate condițiile necesare pentru gestionarea cazurilor de Covid-19 în rândul persoanelor private de libertate.

Până în prezent au fost efectuate în total 93 de teste.

Totodată, în perioada 11 martie – 25 august 2020 au fost înregistrate 68 cazuri de infecție cu virusul Covid-19 în rândul personalului penitenciar, dintre care 18 cazuri au fost forme ușoare ale bolii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: