image
Sursa foto: Jurnal.md

Modificările adoptate de PSRM-Șor la Legea ANI contestate la CC: Cei care nu-și pot justifica averea, vor să scape de dosare

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a contestat azi la Curtea Constituțională modificările operate de majoritatea PSRM-Șor la Legea ANI.

Deputatul a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea Legii nr.244/2020 pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr.495 din 4 decembrie 2020) adoptată în prima și a doua lectură la 16 decembrie 2020.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, proiectul prevedea la început doar modificarea legii de funcționare a Autorității Naționale de Integritate (ANI), astfel încât, prin minimizarea termenelor de prescripție, să fie încetate mai toate dosarele pe averea nejustificată cu care au fost prinși mai mulți socialiști.

„Pe ultima sută de metri însă, au fost adăugate prevederi care modifică și Codul de procedură penală. Ideea modificării Codului de procedură penală este aceea ca investigarea hoților pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită să poată fi instrumentată doar după ce există un act de constatare a averii nejustificate din partea ANI. Dar având în vedere că activitatea ANI a fost practic paralizată, nici dosare pe îmbogățirea ilicită nu pot să mai exista”, precizează deputatul.

Ca efect pe termen scurt al modificărilor este că toți deputații care nu își pot justifica averea obținută prin 2015, 2016 și 2017 vor scăpa de dosare.

De asemenea, toți cei cărora li s-au intentat cauze penale pentru îmbogățire ilicită – Sternioală, Druță, Chitoroagă – tot vor scăpa de dosare.

„Legea contestată este neconstituțională, întrucât nu respectă criteriile de claritate, contravine conceptului statului de drept, încalcă principiul de neretroactivitate și a fost adoptată cu încălcarea procedurilor stabilite de Constituție și de Regulamentul Parlamentului. De asemenea, legea complică curățirea sistemului public de oameni corupți. Dimpotrivă, se poate spune că prin legea respectivă s-a făcut o amnistie mascată a celor care au furat această țară”, mai spune deputatul.

Pe lângă declararea neconstituționalității, a fost solicitată suspendarea acțiunii legii. Acest lucru este necesar dat fiind faptul că legea contestată vizează și legislația penală. Iar în penal funcționează principiul de aplicare imediată a legii mai blânde, astfel că intrarea în vigoare măcar și pentru o zi a unei legi care dezincriminează o infracțiune are ca efect absolvirea persoanei de răspundere penală. Și chiar declararea ulterioară a legii ca fiind neconstituțională nu poate schimba această realitate. Pentru a nu se întâmpla asta, legea trebuie suspendată, or este posibil ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial azi sau în zilele următoare.

Amintim că Igor Dodon a anunțat anterior că a promulgat deja această lege.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: