image
Sursa foto: Digi24

Captură impresionantă de droguri, descoperite în bagaje nerevendicate pe un aeroport din Nigeria

Agenţia nigeriană antidrog a anunţat luni că a confiscat 21,9 kilograme de cocaină pe Aeroportul Internaţional Nnamdi Azikiwe din capitala Abuja, relatează Xinhua, citată de Agerpres.

Substanţa ilicită, descoperită ascunsă în două geamantane, reprezintă cea mai mare cantitate confiscată în cadrul unei singure capturi de lucrătorii Agenţiei Naţionale Antidrog (NDLEA), a declarat Jonah Achema, purtătorul de cuvânt al instituţiei, citat într-un comunicat.

Două valize neînsoţite şi nerevendicate au fost descoperite după sosirea în Abuja a unei curse operate de Ethiopian Airline din Addis Abeba, a indicat Achema.

Comandantul unităţii NDLEA din aeroport, Kabir Tsakuwa, a declarat că agenţii săi au devenit suspicioşi după ce au observat cele două geamantane abandonate pe banda rulantă.

„La efectuarea percheziţiei în prima valiză au fost găsite trei pături dintre care două conţineau pachete din nailon transparent în care se aflau substanţe de culoare albă, suspectate a fi droguri tari", a spus Tsakuwa.

A doua valiză nerevendicată conţinea douăzeci şi două de cămăşi împachetate, cu câte un pachet de droguri ascuns în fiecare dintre acestea şi învelit în hârtie albastră de carbon şi nailon transparent.

Substanţa a fost testată pe teren şi s-a confirmat că era cocaină, a spus Tsakuwa adăugând că autorităţile încearcă să identifice persoanele implicate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: