image
Sursa foto: facebook

Ex-deputată, mesaj adresat PG: Veniți! O parte din miliardul furat e la Bălți; Se plimbă cu cercei scumpi și pe tocuri

„De la primăria Bălți până la penitenciarul numărul 11 sunt doar 800 de metri”, a sugerat fosta deputată Arina Spătaru, într-un mesaj adresat Marinei Tauber, cadidat din partea Partidului Șor, care a acces în turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar de Bălți.

Arina Spătaru a organizat un flashmob la intrarea în penitenciar și a avertizat bălțenii că riscă să aleagă un om compromis, implicat în furtul miliardului, în fotoliul de primar.

„Suntem la intrarea în penitenciarul numărul 11 din Bălți, amplasat la o distanță de doar 800 de metri de la primărie. Dragi bălțeni, am venit aici să vedem dacă mai există un loc liber. Avem oameni care în loc să ajungă la penitenciar vor să acceadă la primăria Bălți. Le reamintesc celor care vor să-și spele imaginea politică în cadrul alegerilor locale, că la penitenciar sunt condiții foarte bune. Un alt avantaj e că penitenciarul se află în imediata apropiere a primăriei. Invit și procurorul general interimar, ca până la turul doi al alegerilor, să vină și să aibă grijă ca doamna care reprezintă un grup infracțșional să ajungă unde îi este locul”, a declarat Arina Spătaru în cadrul unui flashmob organizat la intrarea în penitenciar.

Fosta deputată s-a prezentat cu raportul Comisiei parlamentare de anchetă a furtului miliardului care a fost condusă de Alexandru Slusari și în care este redat cu lux de amănunte implicarea grupului infracțional Șor în jaful bancar.

„Vreau să amintesc și CEC că acest grup utilizează banii furați de la oameni în campania electorală și vor să ocupe al doilea oraș cel mai important ca mărime din RM, orașul Bălți.(...) Noi venim cu un îndemn față de Parlamentul RM, CEC, Procuratura Generală, veniți la Bălți, noi știm unde se află o parte din miliardul furat. Se plimbă nestigherit pe străzile municipiului Bălți, cu cercei scumpi, cu inele, pe tocuri. Faceți ce vă stă în puteri și ajungeți la noi”, a fost apelul Arinei Spătaru.

La finalul flashmobului, fosta deputată a împărțit bomboane bălțenilor, procurate de la magazinul social „Merișor”. „Veniți la bomboane, dragi bălțeni, sunt de la viitorul primar”, a ironizat activista.

Candidata la funcția de primar, Marina Tauber nu a comentat deocamdată mesajul activistei locale Arina Spătaru.

comentarii: