image
Sursa foto: jurnal.md

Noi percheziții în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri de la Durlești

Opt persoane au fost supuse perchezițiilor domiciliare, în această dimineață, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Acestea sunt vizate în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri, în care sunt implicați foști funcționari ai Primăriei Durlești, bănuiți că ar fi prejudiciat statul cu circa 6,5 milioane de lei.

Potrivit anchetei, cele opt persoane ar fi avut rolul de interpuși, iar beneficiarii efectivi ai tranzacțiilor ar fi rudele fostului primar și ex-angajați ai Primăriei Durlești.

În cadrul perchezițiilor, ofițerii CNA au căutat probe privind implicarea celor opt persoane în actele de corupție de la primărie. De la fața locului, au fost ridicate acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. Acțiunile s-au desfășurat atât în raza municipiului Chișinău, cât și în afara orașului. Persoanele vizate sunt cercetate, la această etapă, în stare de libertate, urmând ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcție de probatoriul acumulat.

Amintim că, acum o lună, mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 - 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha. Ulterior, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: