La baza documentelor primite la adresa redacției ar sta averile ascunse ale celor vizați în anchetă, dobândite prin contrabandă de mărfuri ilicite pe parcursul mai multor ani. Capul rețelei ar fi Ion Țurcan, fost viceministru al MAI, fost șef la „Fulger” și fost președinte al raionului Criuleni din partea PD-ului. Țurcan este unul din oamenii fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, fiind prezent la manifestațiile partidului alături de către acesta.

Plahotniuc PD ȚurcanPlahotniuc PD Țurcan

Conform surselor noastre, timp de mai mulți ani Ion Țurcan ar fi stat la cârma piramidei criminale care a dirijat și controlat circuitul ilegal de armament, substanțe narcotice și mărfuri din și în RM prin perimetrul transnistrean, acordând protecție agenților economici din teritoriu.

În declarația de avere pentru anul 2018, Țurcan a indicat salariul de la MAI - 134.534 de lei, pensie de 94.380 de lei, venit de 100.000 de lei din vânzarea unui Mitsubishi Pajero Sport și două case - una prin donație, obținută în 2002, și alta cumpărată în 2014. Tot în 2018, Țurcan și-a cumpărat un automobil Dacia Logan, cu 100.000 de lei.

În declarația pentru 2019, Țurcan a indicat că a obținut venituri din vânzarea unei Dacia Duster cu 14.500 de euro și a unei alte mașini, cu 50.000 de lei. Tot anul trecut, Ion Țurcan și-a procurat un automobil Skoda KODIAQ, cu 30.250 de euro, anul de fabricație fiind 2019.

În realitate, Țurcan ar avea venituri mult mai grase dintr-un club de noapte, două spălătorii auto, un magazin de materiale de construcție, o întreprindere de prelucrare a lemnului importat din Ucraina, toate aflându-se în Criuleni și scrise pe numele unui oarecare Sergiu Mihailov, susțin sursele noastre. Țurcan ar fi protectorul lui Mihailov, căruia cel din urmă îi achită sume impunătoare de bani pentru protecție.

Activitățile comerciale sunt desfășurate de două firme. Una este SRL MIROZEX – PRIM, pe numele lui Mihailov Sergiu Mihail, SRL înregistrat în mai 1999 în orașul Criuleni, și care conform infobase.md este inactivă, și cealaltă este SRL CONSTELAȚIE – MS, înregistrată în octombrie 1997 în Chișinău, care conform srl.md este activă, însă fără detalii despre acitvitățile licențiate.

Încă o sursă de venit a lui Ion Țurcan ar fi un bar amplasat în centrul orașului Criuleni, pe stada Ștefan cel Mare 15/3, administrat de către mătușa acestuia, care ar gestiona și un sediu cu aparate de joc, tot sub protecția lui Ion Țurcan.

Conform surselor noastre, la clubul de noapte și spălătoria auto clienții nu au observat niciodată mașină de casă și control, veniturile din afaceri nefiind impozitate.

Nepotul în funcție cheie

Pentru a asigura protecția unui spectru mai larg de activități ale agenților economici, Ion Țurcan, folosindu-se de autoritatea sa în PD, ar fi influențat factorii de decizie ai MAI și l-a numit pe nepotul său, Dorin Bânțu, în funcția de șef al inspectoratului de poliție Dubăsari. Astfel, în mai 2016, Bânțu de la IP Șoldănești trece la șefia IP Dubăsari. În prezent, Bânțu activează în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție Centru din capitală.

Contactat de Jurnal.md, Dorin Bânțu a negat informația că ar fi rudă cu generalul Țurcan. „Ion Țurcan nu este unchi sau oarecare rudă cu mine”, a menționat Bânțu.

În funcția de șef al IP Dubăsari, Bânțu își formează echipa. Pe Ion Țarnă îl pune în funcția de comandant al plutonului de patrulare de pe Platoul Coșnița, ulterior – Șef Serviciului investigare fraude economice, iar mai apoi promovat în funcția de șef al Secției investigații infracțiuni IP Dubăsari. Bânțu îl aduce în fruntea Serviciul investigații fraude economice IP Dubăsari pe Alexei Vizdan, care și în prezent deține funcția de interimar. Vizdan și Țărnă, în toți acești ani, sub tutela lui Bânțu, ar fi intensificat activitatea criminală de trafic ilicit de mărfuri din regiunea transnistreană.

În aprilie 2017, angajații SIF al IP Dubăsari, pe un drum de câmp din apropierea satului Pohrebea, au reținut un microbuz condus de către Serghei Leschinschi, însoțit de către Alexei Vizdan, care transporta circa 400 de litri de alcool etilic din regiunea transnistreană. Fiind somați de către poliție, aceștia au abandonat marfa și au fugit de la fața locului. Conform investigației, marfa a fost procurată de la magazinul Sheriff din or. Dubăsari de către Ion Țărnă. Datorită relațiilor strânse dintre șeful poliției, Dorin Bânțu, și procurorul-șef al raionului Dubăsari de atunci, Sergiu Rusu, examinarea cazului a fost tergiversată, fără să se expună instanța de judecată.

Din palmaresul istoric de trafic ilicit cu mărfuri ilegale protejate contra plată al grupului infracțional din regiunea transnistreană fac parte următoarele:

doc scandoc scan

docdoc

La fel pe numele celor doi, Ion Țărnă și Alexei Vizdan, a fost încetată urmărirea penală art. 42; 249, alin (2) lit (b) Cod penal – eschivarea de la achitarea plăților vamale în proporții mari sevărșite de mai multe persoane, contra unei remunerări de 5.000 euro pentru fiecare persoană. În spatele încetării acestui proces penal ar sta la fel Dorin Bânțu și fostul procuror Sergiu Rusu – un bun prieten al fostului procuror general Eduard Harunjen.

Ordonanța de punere sub învinuire a lui Ion Țărnă:

docdoc
doc scandoc scan
docdoc

Ordonanța de punere sub învinuire a lui Alexei Vizdan:

docdoc
doc scandoc scan
docdoc

Solicitat să comenteze informațiile, Dorin Bânțu a mai spus că în perioada în care a activat la IP Dubăsari nu a existat niciun fel de contrabandă.

Asta o pot confirma Instituțiile abilitate, pentru că poliția nu documentează cazuri de contrabandă, de aceasta se ocupă Vama. Ion Țărnă și Alexei Vizdan niciodată n-au fost prinși sau documentați sau implicați în astfel de cazuri, ba din contra ei au documentat câteva cazuri de traversare ilegală cu spirt și țigarete și alte mărfuri de la Ucraina”, a comentat Bânțu, pentru Jurnal.md.

Interesele lui Ion Țurcan la fabrica de tutun din Orhei Î.M. International tabacco SRL continuă și astăzi

Sub protecția lui Ion Țurcan și Dorin Bânțu s-ar afla și un agent economic care efectua zilnic vânzări angro a țigaretelor acelorași persoane fizice din stânga Nistrului, după care acestea ajungeau prin contrabandă în Ucraina. Este vorba despre Întreprinderea Individuală COTOVSCHI ION cu sediul în mun. Chișinău, str. Mitropolit Varlaam 67, of. 14, care comercializează la preț angro și cu amânuntul țigarete în asortiment. Fondatorul întreprinderii este Ion Cotovschi. Numai în 2015 au fost descoperite mai multe abateri de la activitatea economică a întreprinderii sus menționate, iar statul doar în acel an ar fi fost prejudiciat de peste 1.500.000 de lei.

docdoc

O bună parte din țigaretele comercializate de către Cotovschi Ion erau procurate de la fabrica de tutun din Orhei, str. Negruzzi 99-A, reprezentată de Î.M. International tabacco SRL, unde fostul președinte al raionul Dubăsari, Ion Țurcan, ar avea interese financiare majore de mai mulți ani.

În toți acești ani, investigațiile jurnalistice au arătat că fabrica din Orhei ar fi controlată de general Ion Țurcan prin intermediul finului său de cununie, fostul polițist Oleg Țurcan. Numele ambilor „Țurcani” a fost legat de omorul unui al treilea fost polițist - Igor Țurcan - care fondase o firmă concurentă la Criuleni. Acesta a decedat în urma exploziei unei mașini-capcană în centrul Chișinăului în 2011.

În prezent, compania International Tobacco SRL, în baza căreia activează fabrica de ţigări din Orhei, este controlată (92%) de Oleg Ţurcan, iar asociat minoritar a rămas ucraineanul Martyniuk. Tot Oleg figurează oficial ca administrator al firmei.

Cumătrism la frontiere

Tutunul transportat în regiunea transnistreană ar fi fost stocat în orașul Dubăsari, unde funcționează o linie clandestină de producere a țigaretelor. Activitatea fabricii este administrată de către doi cetățeni ai RM, Sultan Valeriu și Alexandru Gadjimagomedov. La fel la transportare ar participa și fiul lui Sultan Valeriu, Maxim Sultan.

Legătura dintre poliție și angajații serviciului vamal amplasați la posturile de pe perimetrul transnistrean era asigurată de către șeful interimar al Serviciului Fraude Economice IP Dubăsari, Vizdan Alexei, care este cumătru cu Alexandru Sușcov – șef al posturilor vamale interne de control Criuleni 14 și 18 Molovata Bâc și Vadul lui Vodă.

Astfel, Ion Țurcan, prin intermediul lui Dorin Bânțu și ajutat de Ion Țărnă, Vizdan Alexei și Iacub Sergiu, comandant al plutonului de patrulare de pe platoul Cocieri, a asigurat intangibilitatea agentului economic Cotovschi prin nesupunerea acestuia controalelor.

Prin asemenea schemă sunt în câștig ambele părți, dar și furnizorul care își lichidează mărfurile nedeclarate la producere sau import cu bani cash neimpozitați, atât și magazinul IL COTOVSCHI ION care vinde marfă fără a achita impozite.

O altă persoană de încredere ar fi şeful Secţiei securitate publică a IP Dubăsari, Ceauş Adrian, care este cumătru cu Bânțu și fost vicepreședinte al raionului Criuleni din partea PD, și care din salariu de polițist și-ar fi construit o casă de locuit cu mai multe nivele în comuna Cricova, pe str. B. Voievod 23.

Conform surselor noastre, fostul președinte al raionului Criuleni, Ion Țurcan, l-a dirijat și pe șeful IP Criuleni, Oleg Ciobanu, care nu s-ar fi implicat în activitatea ilegală a subdiviziunilor agenților economici menționați mai sus.

Un alt membrul al piramidei ar fi Şeful Poliției Criminale, Octavian Supilnic, care ar deține așa-numita cetățenie a regiunii transnistrene. Prin intermediul lui Supilnic și unor colegi de-ai săi, precum Caraman Victor, maior de miliție din așa numitul Comitet de anchetă al regiunii transnistrene, Ilin Alexander, colaborator al miliției din Bender, s-ar face schimb de informații referitoare la angajații organelor de forță ale așa-zisei RMN.

Contrabandă, scandaluri, mită

Numele lui Ion Țurcan a figurat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice din 2004, în legătură cu protejarea unor transporturi cu marfă de la piața Km 7 din Odesa, care intrau în R. Moldova prin vamă fără să fie înregistrate și, respectiv, fără să fie achitate taxele de rigoare. Atunci a fost demarată o anchetă penală, dar nu a mai fost anunțată finalitatea ei. După acest caz, ministrul de Interne din acea perioadă, Gheorghe Papuc, l-ar fi somat pe Ion Țurcan să-și prezinte demisia. A revenit în Ministerul de Interne în iulie 2009, fiind promovat la șefia Batalionului cu destinație specială „Fulger”.

Ion Țurcan a deținut funcția de viceministru de Interne în perioada martie 2015 – noiembrie 2017. Începând din 2009, el a condus brigada cu destinație specială „Fulger”, iar în gradul de general a fost avansat în 2013, printr-un decret semnat de președintele Nicoale Timofti.

Plahotniuc ȚurcanPlahotniuc Țurcan

De-a lungul carierei sale la Ministerul Afacerilor Interne, Țurcan a fost implicat în mai multe scandaluri, inclusiv de dare de mită (100 de mii de euro) pentru a primi gradul de general de poliție.

În luna mai 2015, în biroul lui Ion Ţurcan au avut loc percheziţii. Ancheta internă pe numele lui Ţurcan a fost pornită după ce premierul de atunci, Chiril Gaburici, a dat indicaţii cu privire la verificarea plăcuțelor de înmatriculare false ale mașinii cu care circula șeful IGP de atunci, Gheorghe Cavcaliuc, și organizarea unui concurs public pentru numirea unui șef plenipotențiar la Inspectorat.

Conform unei investigații Rise, Ion Țurcan ar fi fost implicat în activităţi de contrabandă cu țigări, potrivit documentelor obţinute de OCCRP din Ministerul de Interne al RM, însă așa și nu a fost niciodată tras la răspundere.

Am încercat în nenumărate rânduri să luăm legătura cu Ion Țurcan pentru a-i oferi dreptul la replică, însă acesta nu a fost de găsit la telefon.