image
Sursa foto: jurnal.md

Planurile lui Popovici: Să restaureze Muzeul „A. S. Pușkin” și să reconstruiască din talpă teatrul „S Ulițî Roz”

Casa-Muzeu „A.S. Pușkin” trebuie să fie urgent restaurată, iar Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Ulițî Roz” trebuie să fie reconstruit din talpă. Cel puțin asta crede ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, care a avut o discuție în acest sens cu vicedirectorul Agenției Federale pentru Comunitatea Statelor Independente „Rossotrudnichestvo”, Mihail Briuhanov.

„Au fost stabilite principalele acțiuni care urmează a fi întreprinse pentru începerea procesului de restaurare a Casei-Muzeu „A.S. Pușkin” și reconstrucția Teatrului Dramatic pentru Tineret „S Ulițî Roz” și anume: efectuarea expertizei tehnice a edificiilor, elaborarea documentației de proiect, identificarea spațiilor pentru depozitarea provizorie a patrimoniului mobil al instituției muzeale, pe perioada efectuării lucrărilor de restaurare etc”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.

În comunicat se mai spune că vicedirectorul Agenției „Rossotrudnichestvo” și-a exprimat disponibilitatea alocării mijloacelor financiare necesare pentru restaurarea muzeului și reconstrucția teatrului, dar nu se menționează ce sumă va fi alocată de partea rusă în acest scop.

popovicipopovici

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: