Surse demne de încredere au comunicat Jurnal TV numele responsabilului transnistrean care a coordonat o aripă a schemei de transportare organizată a alegătorilor din stânga Nistrului la secțiile de votare din dreapta Nistrului la alegerile prezidențiale din 2016 și la cele parlamentare din 2019. Este vorba de Serghei Rozenberg, adjunct al președintelui consiliului deputaților poporului din Grigoriopol. El a fost responsabil de transportarea și organizarea votului la Doroțcaia. Am vrut să verificăm dacă Rozenberg a primit deja indicații și pentru alegerile din 1 noiembrie 2020.

„Pe cine să pregătim? Vă referiți la oameni? - Da, la oameni. - Nu numai eu m-am ocupat de asta. Eram o echipă întreagă. Fiecare a avut sarcina lui. - Mi-au zis că dumneavoastră erați responsabil de bani. - Păi, nu doar eu eram răspunzător de aceasta. Se ocupa o persoană aparte, care îmi transmitea mie banii, iar eu îi împărțeam. - Cât ați împărțit data trecută, ca să înțelegem cât să vă dăm acum? - Eu nu voi răspunde la aceste întrebări la telefon. Ce e o problemă să ne întâlnim? - Vin acolo unde spuneți. - Spuneți-ne, câtă lume aproximativ. Trebuie să vă ajutăm cu autobuzele și microbuzele? - Eu n-am fost responsabil de asta. Noi am fost o echipă. Unul era responsabil de autobuze, altul de finanțe. Pentru finanțe erau responsabili chiar câțiva oameni. Banii erau aduși de altcineva”, a răspuns Serghei Rozenberg, adjunct al președintelui consiliului deputaților poporului din Grigoriopol, la întrebările adresate de reporterii Jurnal TV.

Rozenberg a recunoscut că a fost implicat în acel mecanism și că ar fi gata să-l mai aplice odată cu același număr de alegători.

- Deci câți oameni vor fi... ca număr, ca să ne putem orienta. Trebuie acum să semnez actele. - Nu pot să vă numesc un număr. Totul se făcea în baza listelor. Era vorba doar despre o regiune care a votat la Doroțcaia. Tot atâtea persoane ca data trecută, este posibil de organizat? - Probabil că da. Probabil că da”, a declarat Serghei Rozenberg.

La alegerile prezidențiale din 2016, câștigate de Igor Dodon, CEC a deschis, pentru cetățeni domiciliați în teritoriile temporar ocupate, 30 de secții de votare. În ziua alegerilor, mii de oameni au fost transportați organizat la vot din stânga Nistrului, iar Jurnal TV și alte instituții media au reușit să obțină mărturii de la oameni că pentru vot s-a plătit.

Reporterii Jurnal TV l-au mai întrebat pe exponentul regimului separatist, Serghei Rozenberg, dacă a primit deja indicații pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

„Nu, încă nu am vorbit cu nimeni la această temă. Dacă cineva mi-ar fi spus ceva. Acum aflu prima dată. - . Dacă aș fi, vorbeam acum altfel cu dumneavoastră. Nu știu deocamdată nimic. Nimeni nu mi-a spus nimic.", a mai menționat adjunctul președintelui consiliului deputaților poporului din Grigoriopol.

În ultimul său interviu apărut în presa de la Chișinău, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a menționat că „la alegerile parlamentare de anul trecut a fost un număr foarte mare de voturi din Transnistria. Bănuim că a existat o anumită înțelegere între părți. Sper foarte mult că nu se va repeta situația la alegerile din 1 noiembrie. Vom urmări atent acțiunile care au loc în timpul participării la vot a alegătorilor din stânga Nistrului”.

De menționat că în hotărârea sa prin care a validat alegerile prezidențiale din 2016, Curtea Constituțională a statuat că circumstanțele semnalate în legătură cu votul transnistrenilor nu au fost „de natură să conducă la concluzia fraudării alegerilor”.