image
Sursa foto: jurnal.md

Fosta ministră a Justiției: „Răscoala din penitenciare - reîmpărțirea sferelor de influență între două autorități criminale”

Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamati, a declarat aseară în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV că răscoala deținuților din penitenciarele ar avea loc în contextul schimbării puterii de guvernare sau a reîmpărțirii sferelor de influență între două autorități criminale. Este vorba despre grupările „Makena” și „Kitaeț”.

Olesea Stamati a enumerat și câteva dintre motivele care i-ar determina pe deținuți să recurgă la asemenea scene violente.

„- numirea în funcții de șefi ai penitenciarelor a unor persoane care nu au interesul să facă ordine. Eu nu știu dacă au mai rămas unul sau două penitenciare în care șefii sunt ok, în rest șefii colaborează cu așa numiții „supraveghetori”, le oferă tot felul de servicii, bunuri deținuților. Conducerea nu este interesată să facă ordine, deoarece și conducerea penitenciarelor are de câștigat din situația respectivă.

- subcultura criminală care este la putere în penitenciare și nu există interes din partea conducerii penitenciarului ca încet, încet să o elimine. Aceste poziționări între deținuți, cineva are un statut, altul altfel de statut, va trebuie să plătească pentru statut.

- capacitatea de a asigura condiții normal pentru toți. Atunci când poți să asiguri condiții de detenție bune pentru toți, problema acestei subculturi criminale este mai ușor de rezolvat. Dar atunci când condițiile de detenție sunt proaste și există camere diferite, evident că asta creează concurență pentru condiții mai bune”, afirmă Stamati.

Fosta ministră a Justiție a mai declarat că: „În afară de aceste motive, din ce am înțeles eu are loc reîmpărțirea sferelor de influență între două autorități criminale. Este vorba despre Makena și Kitaeț. Și probabil pe fonul reîmpărțirii se întâmplă aceste lucruri”.

În acest context expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț, a menționat că odată ce deținuții au făcut aceste dezvăluiri trebuie de urmărit dacă aceștia au fost pedepsiți pentru că au divulgat informații din interior.

„Trebuie să vedem persoanele care au declarat în imagini că sunt impuși să achite taxe dacă nu au probleme cu administrația penitenciarelor și dacă nu au fost pedepsiți pentru acest lucru, fiindcă la mijloc este omul care a deschis gura și a spus ce se întâmplă în penitenciarul de la Lipcani”, a preciza Cârnaț.

Amintim că pe data de 7 iulie mai mulți deținuți de la penitenciarul Lipcani au incendiat în semn de protest o clădire de pe teritoriu s-au filmat în timpul rebeliunii.

Noutăţile partenerilor

comentarii: