„Ministrul Sănătății al Republicii Italiene a semnat ieri o Ordonanță prin care se interzice intrarea în Italia, în perioada 9-14 iulie, a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană”, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre țările indicate în Ordonanță. Restricţiile se referă şi la transportul terestru. Singura excepție este valabilă doar pentru cetățenii italieni, care pot intra în țară, dar cu respectarea regulilor de autoizolare la domiciliu.

Ministerul de Externe mai anunță că va reveni ulterior cu precizări, referitoare la condițiile de intrare în Italia pentru cetățenii moldoveni, imediat ce va fi notificat de către autoritățile italiene.