image
Sursa foto: foto simbol

Operaţiune a poliţiei din Italia împotriva mafiei, care se pregăteşte să profite de coronacriză

Poliţia italiană a anunţat că 91 de persoane au fost arestate într-o serie de raiduri pe plan naţional care au vizat mafia siciliană, transmite Agerpres.

În acelaşi timp, au fost confiscate bunuri în valoare de circa 15 milioane de euro, precizează Garda financiară italiană.

Potrivit agenţiei de presă ANSA, arestările au vizat două clanuri mafiote istorice, Ferrante şi Fontana, influente în districtele Acquasanta şi Arenella din Palermo. Operaţiunile poliţiei continuau marţi dimineaţa în Sicilia, Lombardia, Piemonte, Liguria, Veneto, Emilia Romagna, Toscana, Marche şi Campania.

Mafioţii urmăreau să profite de criza economică provocată de pandemia de COVID-19, a scris ANSA, citând dintr-un ordin judecătoresc de arestare.

Experţii în criminalitate au avertizat că întreprinzătorii afectaţi de criză ar putea ajunge sub controlul mafiei, care încearcă totodată să intre în graţiile populaţiei distribuind mâncare printre nevoiaşi.

Pe lângă activităţile infracţionale „tradiţionale" ca extorcarea de fonduri, traficul de droguri şi pariurile ilegale, mafioţii din Palermo au infiltrat şi economia legală, având interese în atelierele de ambarcaţiuni, pe piaţa de fructe şi legume, măcelării, baruri şi supermarketuri, precum şi în comerţul cu cafea şi ceasuri de lux.

Cei trei fraţi care conduc clanul Fontana, Angelo, Giovanni şi Gaetano, au fost reţinuţi la Milano. Între cei arestaţi se numără şi un fost concurent la Big Brother, acuzat că a acţionat ca paravan pentru mafie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: