image
Sursa foto: thebeephotographer.photoshelter.com

Cele 200.000 de albine care trăiau pe acoperişul catedralei Notre-Dame au scăpat cu viaţă în urma incendiului

Veşti extraordinare de la Catedrala Notre-Dame. Cele 200.000 de albine care trăiau în apropierea acoperişului, au scăpat cu viaţă, după ce iniţial s-a crezut că au murit.

Anunţul a fost făcut chiar de apicultorul catedralei, Nicolas Geant, care are grijă de micile vieţuitoare începând cu anul 2013, după ce s-a luat decizia că numărul de albine din Paris trebuie să crească, scrie mediafax.ro

Insectele au stupul deasupra sacristiei, în partea sudică a catedralei, cu aproximativ 30 de metri sub acoperişul principal, ceea ce le-a salvat de flăcări.

Albinele europene se ascund în stup în timpul unui dezastru, precum un incendiu. În tot acest timp, ele se hrănesc cu miere şi lucrează împreună pentru a-şi proteja matca.

Din fericire, albinele nu au fost atinse nici măcar de fumul rezultat în urma incendiului. „Chiar dacă nu le ucide, dioxidul de carbon le ameţeşte şi le provoacă somnolenţă”, mai afirmă Geant. Apicultorii folosesc deseori fum pentru a se apropia de stup.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: