image
Sursa foto: Profimedia

Roman Abramovich, prezent la negocierile dintre Rusia și Ucraina! Cine l-a contactat pe fostul conducător al lui Chelsea

Roman Abramovich (55 de ani) a cedat conducerea clubului Chelsea după ce Rusia a invadat Ucraina și a fost acuzat că întreține legături strânse cu președintele Vladimir Putin, iar formația londoneză a fost încredințată Fundației Chelsea.

Afaceristul rus a fost contactat de autoritățile din Kiev pentru a intermedia negocierile cu Rusia, iar Abramovich a acceptat propunerea.

Purtătorul de cuvânt al acestuia a anunțat, potrivit Mirror, că miliardarul va încerca să medieze pacea dintre Rusia și Ucraina și să pună punct invaziei ruse.

”Pot confirma că Roman Abramovich a fost contactat de autoritățile ucrainene pentru a sprijini obținerea unei soluții pașnice. El a încercat să facă acest lucru încă de când a fost contactat. Luând în considerare ce riscuri există, facem apel la înțelegerea dumneavoastră în privința motivelor pentru care nu am comentat despre această situație și nici despre implicarea sa. Vă mulțumim”, a anunțat purtătorul de cuvânt.

Se pare că implicarea lui Roman Abramovich a venit la cerința unui producător de film ucrainean, Alexander Rodnyansky, care a anunțat că fostul conducător al lui Chelsea a fost singurul care a răspuns acestui apel.

”Pot confirma că autoritățile din Ucraina au încercat să găsească pe cineva din Rusia care să dorească să îi ajute să ajungă la un consens cu autoritățile de la Moscova. Aceștia au intrat în contact cu Roman Abramovich prin intermediul comunității evreiești și i-au cerut ajutorul.

Abramovich a încercat să contribuie cu sprijinul său pentru o rezolvare pașnică. Chiar dacă influența sa este limitată, este singurul care a răspuns și care și-a asumat această responsabilitate.

Dacă va avea un impact sau nu, nu știu, dar sunt în contact cu anturajul lui Zelensky și știu că sunt recunoscători pentru eforturile lui Roman Abramovich”, a transmis Alexander Rodnyansky, potrivit sursei menționate mai sus.

Potrivit The Jerusalem Post, Roman Abramovich se află la granița Ucrainei cu Belarus și ia parte la negocierile dintre Rusia și Ucraina, la cererea autorităților de la Kiev.

Concret, în cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, miliardarul rus a transmis că nu va mai conduce clubul Chelsea. Roman Abramovich va încredința administrarea persoanelor ”de încredere” din Fundația Chelsea.

”În timpul celor aproape 20 de ani de când mă aflu în conducerea clubului Chelsea, mi-am văzut rolul ca al unui tutore pentru club, al cărui job este de a asigura obținerea unor succese cât mai mari și a construi pentru viitor, în timp ce are și un rol pozitiv în comunitate.

Am luat mereu decizii pentru interesul clubului și păstrez aceste valori. De aceea, astăzi, acord controlul asupra clubului persoanelor de încredere din Fundația caritabilă Chelsea.

Cred că Fundația este, în aceste momente, în cea mai bună poziție pentru a avea grijă de club, jucători, staff și fani”, se arată în comunicatul semnat de Roman Abramovich.

Cel puțin deocamdată, Roman Abramovich, care a investit peste 2.2 miliarde de euro la Chelsea, va rămâne proprietarul clubului londonez.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: