image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Dodon prezice o creștere „exorbitantă” a prețurilor și îi sugerează Maiei Sandu să ia legătura cu Putin

Fostul președinte al RM, Igor Dodon, prezice că noua criză energetică va pune pe brânci economia RM și îndeamnă actuala guvernare „să solicite urgent negocieri la nivel înalt” cu partea rusă. Igor Dodon mai sugerează că Maia Sandu și conducerea Guvernului ar fi ratat șapte întâlniri la care ar fi putut discuta problema gazelor cu conducerea Federației Ruse.

„În următoarele două săptămâni, Moldova și cetățenii săi vor fi copleșiți de criza energetică, cu o creștere exorbitantă a tarifelor și prețurilor la majoritatea mărfurilor și serviciilor. În luna ianuarie, preţul la gazele naturale se apropie de $650, ceea ce înseamnă de 1,5 ori mai mult decât în luna noiembrie 2021 şi de peste 5 ori mai mult decât acum un an ($123 în luna ianuarie 2021). După ce tarifele la gazele naturale pentru populație au fost majorate în această toamnă de 2,5 ori şi după ce au fost cheltuite în mod nejustificat alte câteva miliarde de lei din mijloacele bugetare (următoarea guvernare va trebui încă să se clarifice cu aceste scheme şi fraude), în timpul apropiat se aşteaptă o majorare repetată a tarifelor la gazele naturale, iar pe lângă aceasta, la electricitate, căldură şi, în lanţ, la toate mărfurile şi serviciile”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Telegram.

Totodată acesta a ținut să critice guvernarea că „în loc să ajute producătorii agricoli și tinerii antreprenori”, ar irosi resurse pentru a-și ascunde „incompetența” în gestionarea treburilor țării”. În context, Igor Dodon i-a sugerat Maiei Sandu să solicite întrevederi la care să negocieze problema energetică cu Vladimir Putin.

„Încercările jalnice ale liderilor RM de a transfera responsabilitatea acestui genocid social și energetic pe „tendințe globale” nu pot fi folosite ca scuză pe fondul prețurilor mai mici la energie pentru țări europene precum Serbia, Ungaria, Germania și alte ţări care au putut ajunge la un acord cu Rusia. În cea de-a doua jumătate a anului 2021, conducerea Moldovei a ignorat arogant toate platformele şi posibilitățile reale de a stabili un dialog direct cu conducerea de vârf a Federaţiei Ruse. Iar în ultimele luni, au fost cel puţin şapte astfel de posibilități ”, a scris Dodon. El a mai adăugat că președintele și prim-ministrul Moldovei au ignorat evenimente ale CSI, cum ar fi: întâlnirea șefilor de stat din 15 octombrie, reuniunea șefilor de guvern din 12 noiembrie; întâlnire informală a șefilor de stat din 28 decembrie și altele. „Îndemn conducerea de vârf a R. Moldova să se răzgândească, să-și stăpânească aroganța, să nu mai joace isteria rusofobă occidentală și să solicite urgent negocieri la nivel înalt cu partenerii noștri strategici ruși pentru a găsi o oportunitate de a ajuta poporul moldovenesc să supraviețuiască în această iarnă”, a conchis președintele de onoare al socialiștilor.

Amintim că Igor Dodon a fost recent audiat în dosarul „Energocom” în legătură cu activitatea sa din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Potrivit PG, acesta din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%. Urmare a acțiunilor nominalizate, RM i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de circa 124 de milioane de lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Noutăţile partenerilor

comentarii: