image
Sursa foto: politia.md

7 indivizi din Drochia, arestați pentru trafic de droguri în valoare de peste 2 mil. de lei pe teritoriul unui penitenciar

Un grup de șapte indivizi din Drochia, dintre care și minori au fost arestați după ce au pus în aplicare o schemă de introducere a drogurilor pe teritoriul penitenciarului Lipcani.

Suspecții, cu vârstele cuprinse între între 17 și 41 de ani se ocupau cu dobândirea drogurilor, camuflarea, și introducerea acestora în Penitenciar, activitate coordonată de un deținut din interiorul penitenciarului.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de polițiști și procurori atât la domiciliile figuranților, cât și în automobilele acestora, au fost depistate și ridicate droguri de tip ,,Marijuana” cu masa totală de 15 kg, telefoane mobile utilizate în scopul săvârşirii infracţiunii, carduri bancare, instrumente și obiecte pentru împachetarea drogurilor

Concomitent cu perchezițiile efectuate, angajatii penitenciarului au dispus efectuarea percheziției în celula deținutului, la care a fost depistat și ridicat un telefon mobil cu ajutorul căruia ultimul organiza introducerea drogurilor în penitenciar.

Valoarea drogurilor ridicate de forțele de ordine constituie circa 2 250 000 lei.

Indivizii au fost arestați pentru un termen de 30 de zile și riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: