image
Sursa foto: jurnal.md

Deși a fost pornit un dosar penal în cazul construcției bisericii pe teritoriul grădiniței 150, lucrările continuă // VIDEO

În luna februarie a fost pornit un dosar penal în cazul construcției bisericii pe teritoriul grădiniței nr. 150 din capitală, iar construcția a fost stopată. Viceprimarul, Victor Chironda, a dat indicații să fie oprită activitatea lăcașului sfânt iar zona să fie păzită de polițiști. Astăzi pe adresa redacției am primit un video în care se vede cum muncitorii lucrează la construcție. Șeful DGETS, Andrei Păvăloi a declarat pentru site-ul nostru că merge imediat la fața locului pentru a investiga.

Lucrările de construcție a bisericii pe teritoriul grădiniței nr.150 din capitală continuă, chiar dacă în urma mai multor scandalui acestea au fost stopate.

Pe 17 februarie în cadrul ședinței Primăriei Chișinău, viceprimarul, Victor Chironda, a dat indicații să fie oprită activitatea lăcașului sfânt, iar zona să fie păzită de polițiști, întrucât la fața locului se desfășoară lucrări de construcție, menționând că a fost inițiat un dosar penal în acest caz.

Acest teritoriu aparține Direcției Municipale de Educație. Ei au semnat un demers la Procuratură că nu construiesc nimic. Respectiv eu am solicitat Direcției să ia măsuri în ceea ce privește activitatea ilegală a bisericii. Noi am făcut toate demersurile necesare, iar eu acum vreau să văd activitatea Direcției. Noi avem decizia instanței de demolare”, a declarat Chironda.

În imaginile video primite pe adresa redacției se vede cum doi bărbați lucrează la construcția edificiului. Solicitat de jurnal.md, șeful DGETS, Andrei Păvăloi a declarat că a solicitat stopare construcției până la clarificarea situație. Acesta ne-a spus că merge imediat la fața locului pentru a investiga cazul.

Amintim că în acte figurează ca bibliotecă, în realitate – se înalță o biserică pe teritoriul Grădiniței nr. 150 din capitală. Scandalul bisericii sub denumirea de „Centrul de Educație Moral-Spirituală” durează de câțiva ani. În loc să fie demolată conform dispoziției din 1 octombrie 2018 a fostului primar interimar, Ruslan Codreanu, odată cu schimbarea pretorului sectorului Râșcani, membru al PSRM, conform unor surse, construcția a luat avânt, nemulțumind mai mulți părinți și societatea civilă. Copiii rămân fără teren de joacă deoarece preotul Comunităţii Religioase Parohia cu hramul „Sfântul Stelian” susţine că „are contract cu Dumnezeu”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: