image
Sursa foto: captură video chisinaufail

VIDEO: Mai mulți tineri au ajuns la spital după ce s-au bătut cu paza unui local din capitală

Patru tineri, dintre care două fete și doi băieți, au fost transportați la spital după ce aseară s-au luat la bătaie cu pazniciii unui local de noapte din capitală.

Totul a avut loc aseară în fața unui local de pe strada Sarmisegetuza din sectorul Botanica al capitalei, poliția fiind alertată la ora 22:45.

„La terasa localului între pază și un grup de tineri, doi băieți si două fete, care aveau un comportament neadecvat s-a iscat un conflict care a generat în bătaie. În urma altercațiilor, tinerii au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluați de o ambulanță”, a precizat ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Botanica și urmează să se stabilească toate circumstanțele, iar martorii urmează a fi audiați.

Totodată, vor fi stabillite gravitatea leziunilor cu care s-au ales atât tinerii cât și cei de la pază, iar ulterior va fi luată o hotărâre conform legislației în vigoare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: