image
Sursa foto: gov.md

Transportatorii din RM nu vor mai avea nevoie de autorizații de transport rutier pentru exporturile moldovenești în UE

Republica Moldova a semnat Acordul de liberalizare a transportului de mărfuri cu Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spânu.

„Avem un rezultat la care a lucrat o întreagă echipă, de la funcționari publici până la cei mai înalți factori de decizie. Acum transportatorii au posibilitatea să efectueze operațiuni de transport prin țările UE pentru exporturile moldovenești fără autorizații de transport rutier. Ei pot să încheie în continuare contractele de furnizare de mărfuri, în special a produselor agricole, prin utilizarea rutelor alternative pe teritoriul Uniunii Europene. Au cale liberă în UE! Au libertate, costuri mai mici și pot beneficia direct de apropierea noastră de UE”, a menționat Andrei Spânu.

Vicepremierul a mai adăugat că astfel va fi asigurată buna funcționare a lanțurilor de aprovizionare, dar și securitatea alimentară, afectată de situația din Ucraina.

„Acest coridor al solidarității va pune capăt tuturor problemelor întâmpinate pe parcursul acestor luni de conflict, dar și a vechilor istorii când transportatorii trebuiau să-și împartă autorizațiile. Odată cu acest Acord, această istorie nefastă se încheie și nu se va mai repeta, iar noi avansăm deciși către Europa”, a precizat Andrei Spânu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: