Reiterând că Roger Stone nu a avut un proces echitabil, preşedintele Trump a declarat că va avea în vedere o eventuală graţiere a fostului său colaborator. „Voi lua o decizie la un moment dat”, a spus preşedintele, care şi-a intensificat recent declaraţiile publice în acest dosar, criticând sentinţa recomandată iniţial de procurori.

Un judecător federal american l-a condamnat joi pe Roger Stone, fostul consilier al lui Donald Trump al cărui proces a declanşat o polemică din cauza intervenţiei preşedintelui SUA, la trei ani şi patru luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat, printre altele, că i-a minţit pe membrii Congresului în timpul anchetei privind ingerinţa rusă în alegeri, relatează Agerpres.

Roger Stone a fost găsit vinovat că a exercitat presiuni asupra martorilor şi a minţit Congresul privind contactele sale cu organizaţia WikiLeaks, pe tema e-mailurilor democrate piratate în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

Practic, el a primit 40 de luni de închisoare pentru obstrucţie, 18 luni de închisoare pentru şapte capete de acuzare legate de influenţarea martorilor şi 12 luni de închisoare pentru declaraţii false. Judecătorul a decis însă ca el să execute 40 de luni de închisoare, pedeapsa cea mai mare. În plus, el va trebui să plătească o amendă de 20.000 de dolari.