image
Sursa foto: Adam Vallance

Ducesa de Cambridge şi prinţul William au anunţat numele noului membru al familiei regale

Ducesa de Cambridge şi prinţul William au anunţat numele celui de-al treilea copil. Micul prinţ se va numi Louis Arthur Charles.

Ducesa de Cambridge a adus pe lume noul membru al familiei regale pe 23 aprilie curent.

Atunci, Palatul Kensington a anunțat printr-un comunicat de presă că ducesa a fost internată de urgență în spital, după ce a intrat în travaliu, iar prințul William a asistat la naștere. Este vorba despre aceeași clinică în care i-a adus pe lume pe ceilalți doi copii ai săi.

Timp de mai multe ore, Marea Britanie a așteptat cu sufletul la gură să afle dacă ducesa de Cambridge va aduce pe lume încă o fetiță sau încă un băiețel. Kate Middleton și prințul William nu au vrut să știe sexul copilului, așa că a fost o surpriză pentru toată lumea.

Potrivit comunicatului casei regale, bebeluşul cântărea 3,8 kilograme.

Louis Arthur Charles este cel de-al treilea copil al cuplului regal, după George, în vârstă de 4 ani, și Charlotte, de 2 ani. După naștere, Kate Middleton va lipsi o perioadă din viața publică, dar va participa la nunta prințului Harry cu Meghan Markle, pe 19 mai.

Noutăţile partenerilor

comentarii: