image
Sursa foto: jurnal.md

Actuala guvernare nu renunță la creditul rusesc; Chicu: „Miercuri vom aproba hotărârea de Guvern de negocieri cu FR”

Miercuri, 29 iulie, Guvernul va aproba o hotărâre privind reluarea negocierilor cu Federația Rusă în privința creditului rusesc de peste patru miliarde de lei. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Ion Chicu în această dimineață.

„Miercuri va fi aprobată hotărârea de guvern de negocieri cu Federația Rusă în privința creditului. Este avizul pozitiv al Comisiei parlamentare, respectiv, miercuri vom aproba hotărârea care oficial lansează aceste negocieri. Sperăm că într-o perspectivă nu prea îndelungată să semnăm un nou acord cu Federația Rusă”, a spus Chicu.

„Repet, acele peste patru miliarde de lei sunt prevăzuți în buget. În cazul în care acești bani nu vor veni, vom avea dificultăți la finanțarea deficitului bugetar”, a mai spus Chicu

Amintim că este cea de-a doua tentativă a actualei guvernări de a obține un împrumut rusesc de 200 milioane de euro. Anterior opoziția a contestat acordul de împrumut la Curtea Constituțională pentru că acesta conținea mai multe puncte contrare interesului statului și pentru că autorii au încălcat procedurile ce țin de inițierea și aprobarea unui tratat internațional, fiind astfel sfidată Constituția. Pe 7 mai, Curtea Constituțională a decis că Acordul cu privire la creditul rusesc este ilegal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: