image
Sursa foto: politiadefrontiera.ro/ro

Permis fals obţinut cu 100 de euro, pentru a se angaja pe teritoriul Federaţiei Ruse; Un bărbat de 28 de ani, cercetat penal

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au inițiat cercetări pe numele unui bărbat. Asupra acestuia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals. Incidentul s-a înregistrat la data de 4 august, în jurul orei 12.40.

În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pasager într-un autoturism, înmatriculat în Germania, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 28 de ani.

În timpul discuțiilor cu polițiștii de frontieră, moldoveanul a trezit unele suspiciuni, astfel fiind solicitată efectuarea unui control amănunţit asupra tânărului. Drept urmare, în bagajele personale a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, document ce nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 100 de euro, cu intenţia de a se angaja pe teritoriul Federaţiei Ruse”, potrivit Comisarului șef de poliţie, Lazăr Denis Mihaela.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: