image
Sursa foto: captură video Jurnal.md

Reacția Violetei Ivanov la spusele lui Voronin că Plahotniuc a cumpărat cei 14 transfugi, inclusiv ea, cu 5 milioane de euro

Deși Vladimir Voronin declara încă acum trei ani că cei 14 deputați care au plecat din PCRM, în frunte cu Violeta Ivanov, ar fi primit cinci milioane de euro, Ivanov spune că pentru prima dată aude asemenea acuzații. „Nu am auzit, nu am auzit așa ceva. O aberație””, a spus Violeta Ivanov, în cadrul talk-show-ului „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

„Când li s-au propus cinci milioane de euro, atunci s-a cutremurat tot. Este vorba despre cei 14 deputați care au plecat. Cinci milioane de euro pentru toți și în fiecare lună primeau plicuri. Unii primeau mai mult alții mai puțin. Cei din grupul organizatoric primeau mai mult. Este vorba despre Vitiuc și Ivanov”, a spus anterior Vladimir Voronin.

Întrebată cum comentează acuzațiile, Ivanov a declarat că aude pentru prima dată, chiar dacă acestea au răsunat pentru prima dată încă acum trei ani, iar Vladimir Voronin a cerut la data de 11 februarie curent Centrului Național Anticorupție să investigheze averile celor 14 deputați PCRM, care au plecat din fracțiunea parlamentară pe 21 decembrie 2015.

„Sunt aberații. Eu nu le-am auzit, nu le-am auzit. Întrebați-l pe dumnealui, eu nu știu de așa ceva și nici nu am auzit”, a fost replica Violetei Ivanov.

Amintim că 14 deputaţi PCRM, în frunte cu preşedintele fracţiunii parlamentare, Violeta Ivanov, au anunţat la sfârşitul lui 2015 că părăsesc partidul, iar peste o lună au votat pentru învestirea Guvernului condus de Pavel Filip.

Alături de Ivanov au plecat Artur Reşetnicov, Anatolie Zagorodnâi, Igor Vremea, Galina Balmoş, Anatolie Gorilă, Sergiu Stati, Boris Golovin, Vladimir Vitiuc, Corneliu Mihalache, Victor Mândru, Alexandr Bannicov, Petru Porcescu și Elena Gudumac.

După ce timp de un an s-au poziţionat ca independenţi, în acelaşi timp susţinând majoritatea parlamentară controlată de Partidul Democrat, transfugii din PCRM s-au alăturat oficial fracţiunii PD în 2017.

Ulterior, Voronin a declarat că cei 14 deputaţi ar fi primit câte cinci milioane de euro.

Pe de altă parte, Dumitru Diacov a declarat, într-o postare pe Facebook la data de 28 februarie curent, că Vladimir Voronin a fost plătit pentru plecarea a opt dintre cei 14 deputați transfugi comuniști. „De la cine, toată lumea știe”, a spus Diacov.

Precizăm că Violeta Ivanov, împreună cu Vladimir Vitiuc, au anunțat la data de 8 mai curent că părăsesc Partidul Democrat, iar ulterior, pe 11 mai, au anunțat că se alătură echipei conduse de Ilan Șor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: