image
Sursa foto: Jurnal.md

Aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaz începând cu 1 octombrie; ANRE a aprobat noul tarif

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către Moldovagaz.

Astfel, prețul unui metru cub de gaze naturale crește pentru consumatorii finali cu peste 6 lei și ajunge la 29,26 de lei, cu TVA inclus. De la ultima majorare din luna august și până în prezent, cetățenii scoteau din buzunare 22,99 lei pentru un metru cub de gaze.

Noile prețuri vor intra în vigoare la 1 octombrie curent.

La determinarea prețului la gazele naturale furnizate de titularul de licență s-a ținut cont de următorii parametri:

- evoluția cursului de schimb mediu anual al monedei naționale față de dolarul SUA prognozat pentru anul 2022, estimat la nivel de 19,32 lei/USD față de cursul de schimb mediu anual de 18,58 lei/USD inclus în prețul în vigoare (cu + 4 %)

- majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale de la 899 $/1000 m3 la 927 $/1000 m3 (cu +3,1 %)

Prețul mediu de procurare a gazelor naturale pentru trimestrul IV, prognozat în baza prevederilor contractuale la circa 1165 $/1000 m3, este cu 28,7 % mai mare decât prețul mediu anual reflectat în prețurile reglementate în vigoare.

Astfel, ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate la gazele naturale (fără TVA):

- de intrare în rețelele de transport al gazelor naturale – 24.716 lei/1000 m3

- de ieșire din rețelele de transport al gazelor naturale – 24.914 lei/1000 m3

- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de înaltă presiune – 25.175 lei/1000 m3

- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de medie presiune – 25.493 lei/1000 m3

- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune – 27.103 lei/1000 m3

Amintim că pe 16 septembrie curent, Moldovagaz a depus solicitare către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind examinarea și aprobarea prețurilor reglementate la gazele naturale pentru anul 2022, în contextul obligației de serviciu public.

Astfel, conform calculului prezentat, S.A. „Moldovagaz” solicita prețul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale în punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de presiune joasă de 27.665 lei/1000 m3, cu aplicarea de la data de 1 octombrie 2022.

Noutăţile partenerilor

comentarii: