image
Sursa foto: jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

DOC: Maia Sandu i-a retras lui Vladimir Plahotniuc „Ordinul Republicii”

Fostul șef PD a rămas fără distincția „Ordinul Republicii”, primită în 2014.

Plahotniuc a fost decorat cu „Ordinul Republicii” în 2014 de către președintele de atunci, Nicolae Timofti. Distincția i-a fost oferită „pentru contribuţii decisive la desăvârşirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică şi integrarea economică cu Uniunea Europeană”. Distincția a stârnit multe controverse atunci, care nu s-au potolit nici de-a lungul anilor.

„O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat. Această distincție a fost acordată cu încălcarea procedurii și a normelor legale, și anume a Regulamentului despre modul de propunere pentru decorarea cu distincţii de stat ale Republicii Moldova şi de înmânare a lor. Propunerea pentru decorarea lui Vlad Plahotniuc a venit din partea Organizației municipale a Partidului Democrat, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor legale, întrucât legea nu prevede partidele politice printre subiecții care pot face propuneri cu privire la decorarea cu distincții de stat”, a precizat Maia Sandu.

jurnal.mdjurnal.md

„Ordinul Republicii” este distincția de stat supremă a Republicii Moldova care se conferă pentru „merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii”. A fost instituit la 30 iulie 1992, iar primii cavaleri ai ordinului au fost decorați în același an.

Conform legii, Ordinul Republicii se conferă cetățenilor Republicii Moldova, cât și cetățenilor străini și apatrizilor, de asemenea întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, colectivelor de creație și unităților militare din țară sau din străinătate. Poate fi decernat și post-mortem.

De-a lungul timpului, Ordinul Republicii a fost conferit veteranilor de război, personalităților cu merite deosebite în cultură, știință, sport, medicină și alte domenii, cât și unor politicieni, disidenți politici sau oameni politici din străinătate.

Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a oferit 104 medalii. Petru Lucinschi și Vladimir Voronin au decorat 59 și, respectiv, 74 de oameni și organizații. Președinții interimari Mihai Ghimpu și Marian Lupu, în doi ani și jumătate, au scris mai multe decrete de decorare cu Ordinul Republicii: Ghimpu a oferit 133 de medalii, iar Lupu 24. Vlad Filat, și el interimar, nu a conferit niciun ordin în cele trei zile de interimat. Nicolae Timofti a oferit peste 264 de medalii. Igor Dodon a semnat primul decret de decorare a unor persoane cu Ordinul Republicii la doar câteva zile de la inaugurare. În perioada mandatului său a decorat 164 de persoane și șapte instituții.

Noutăţile partenerilor

comentarii: