image
Sursa foto: eurovision.tv

Chişinău-Bucureşti, un tren ratat de 30 de ani

Cei 450 de km dintre oraşele Chişinău şi Bucureşti, cele mai mari din spaţiul românesc, sunt cu siguranţă cei mai dificili de parcurs km din toată Europa cu aspiraţii de civilzaţie din Europa între două oraşe cu o astfel de pondere.

Dacă alegi să parcurgi distanţa cu maşina, vei trece prin 7-8 ore de calvar. 7-8 ore dacă ai norocul de a parcurge rapid controlul la vamă, că altfel se mai adaugă 2-3. Iar prin România trebuie să parcurgi celebra şosea DN2, drumul european pe care se înregistrează cele mai multe decese anual în UE.

Cu avionul trebuie să scoţi din buzunar sume exorbitante, pentru că un bilet pe cursa aeriană Bucureşti-Chişinău este de 3 sau chiar 4 ori mai scump decât unul de la Bucureşti la Madrid sau Londra.

Iar ultima variantă, cea a trenului, e mai degrabă potrivită doar pentru cei care vor să trăiască o aventură excentrică, pentru că garnitura care face legătura între cele două capitale româneşti stă pe şine nu mai puţin de 13 ore.

Sâmbătă seară, pe scena de la Torino a Eurovisionului, Europa a fost impresionată de prestaţia Moldovei. Cu o piesă originală, cu un ritm interesant şi agreabil şi o prezenţă scenică impresionantă, Zdob şi Zdub şi fraţii Advahov au obţinut un impresionant loc 2 în preferinţele publicului. “Trenul Chişinău-Bucureşti”, cel ce porneşte de pe nişte şine sovietice şi are cea mai mică viteză dintre toate trenurile dintre două capitale europene, a fost inspiraţia unei piese care era aproape de a da lovitura în Europa.

Nu mă voi opri prea mult la controversele în jurul acestui concurs, vreau însă să-mi exprim certitudinea că dacă România şi Republica Moldova reuşeau să facă Europa să înţeleagă care este mesajul acestei piese, cu siguranţă rezultatele erau şi mai bune.

Unii cârcotaşi vor sări ca arşi şi vor întreba de ce am băgat şi în responsabilitatea României problema promovării piesei care a reprezentat Moldova. Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că refrenul acestei piese este “Chişinău-Bucureşti”, iar mesajul său este unul profund unionist şi naţional.

Dacă exista un pic mai multă responsabilitate, viziune şi demnitate la Bucureşti, probabil anul ăsta România nici nu ar fi avut reprezentat în cadrul competiţiei, consolidându-şi eforturile cu Chişinăul pentru a promova atât de importantul mesaj cu care a venit „Trenuleţul”.

Din păcate, şi această oportunitate a fost irosită şi tratată cu iresponsabilitatea cu care au fost abordate relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului de 30 de ani încoace.

Mă îndoiesc că vreun politician de la Chişinău şi în special Bucureşti a avut măcar un pic obrazul roşu de ruşine la ascultarea acestei piese, gândindu-se la cât de dificil e să parcurgi drumul dintre cele două oraşe.

Pentru că dacă măcar unul roşea, cu totul altfel ar fi fost tratată şi prezenţa celor două ţări pe scena de la Torino.

Din păcate, Chişinău-Bucureşti rămâne un tren ratat în continuare, aşa cum a fost ratat timp de 30 de ani. Asta doar dacă nu iese astăzi cineva de la Bucureşti şi anunţă un program naţional pentru construirea unei căi ferate decente între cele două capitale româneşti sau măcar bilete la preţuri omeneşti la cursele aeriene. Că autostrăzile rămân doar la nivel de vorbe.

comentarii: