image
Sursa foto: jurnal.md

Vadim Vieru: Orice caz de condamnare a Republicii Moldova la CEDO putea prevenit

Orice caz de condamnare a Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului putea fi prevenit dacă statul ar fi acționat în interesul drepturilor omului. O spune directorul de programe al Asociației Promo LEX, avocatul Vadim Vieru. Într-un interviu pentru Agenția de presă IPN, expertul a menționat că există probleme în sistemul justiției și acolo unde s-a intervenit cu măsuri deficiențele au fost remediate.

„De exemplu, în ceea ce ține de condamnările pentru condițiile de detenție. Ca să nu mai ai condamnări la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului trebuie să îmbunătățești condițiile de detenție și asistența medicală în sistemul penitenciar. Sunt bani care trebuie investiți de stat și sunt bani destul de mulți. Chiar și în aceste circumstanțe, statul nu face multe ca să îmbunătățească cumva condițiile. Chiar dacă se schimbă guverne, politicieni, și acești politicieni reușesc și ei să ajungă prin Penitenciarul 13. Este regretabil, pentru că acolo sunt oameni”, a notat avocatul.

În anul 2021, din Republica Moldova au fost expediate la CEDO circa 600 de plângeri. Cifra este în scădere în comparație cu 2019-2020, când numărul cererilor ajungea și la o mie. Expertul spune că această scădere se explică prin mai mulți factori, inclusiv că au apărut mai multe remedii la nivel național.

Justițiabilii din Moldova consideră că în instanțele naționale cauzele sunt examinate încet și există dosare specifice în cazul căror viteza de examinare trebuie să fie mai mare. Însă aceasta este mai mare, de exemplu în comparație cu Italia. „Oamenii ar trebui să înțeleagă că un caz poate fi examinat mai încet, iar ca urmare să obții o hotărâre care nu este pronunțată în grabă de judecător. El trebuie să reușească să intre în esența cauzei, să le permită părților să administreze toate probele, după care să pronunțe o hotărâre fără avea anumite regrete sau mustrări”, explică avocatul.

Cât despre CEDO, o examinare durează 6-10 ani, ceea ce pentru reclamant este foarte mult, pentru că în unele cazuri aceștia chiar decedează și nu ajung să apuce o hotărâre CEDO. Dar situația este diferită pe motiv că este o instanță internațională nu îi poate fi imputat faptul că nu examinează anumite cauze în termene rezonabile. Or, mulți numesc Curtea Europeană „victima propriului succes”, în sensul în care soluțiile cu impact pe anumite cazuri, tot mai multă lume se adresează la Curte. „În acest moment Curtea este foarte încărcată. Chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar înceta acum să accepte cauze, ea ar mai avea de lucru pentru încă vreo doi-trei ani și poate și mai mult”, a notat Vadim Vieru.

Noutăţile partenerilor

comentarii: