image
Sursa foto: University Museum of Bergen

Primul templu păgân, vechi de 1.200 de ani și dedicat lui Thor și Odin, descoperit în Norvegia

Rămășițele unui temple pagăn vechi de 1.200 de ani, pentru venerarea zeilor din cultura nordică veche Thor și Odin, au fost descoperite în Norvegia, aceasta fiind o relicvă rară a religiei vikinge construită doar câteva secole înainte ca creștinismul să devină dominant în regiune.

Arheologii au spus că structura imensă din lemn, cu o lungime de aproape 14 metri, o lățime de 8 metri și o înălțime de 12 metri, ar putea data de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost folosită pentru ritualuri de venerare și sacrificii în timpul solstițiilor de vară și de iarnă.

Cultura nordică veche era cunoscută și temută de mulți, după ce grupuri de marinari și războinici nordici cunoscuți drept vikingi au început să devasteze regiuni din Europa, Islanda, Groenlanda și Canada.

Primul templu din cultura nordică veche descoperit în Norvegia

Acesta este primul templu din cultura nordică veche descoperit în Norvegia, a spus arheologistul Søren Diinhoff, de la University Museum of Bergen.

„Aceasta este prima oară când descoperim una dintre aceste clădiri foarte speciale și foarte frumoase. Le știm deja din Suedia și Danemarca, însă asta arată că au existat și în Norvegia”, a explicat Diinhoff.

„Casele lui Dumnezeu”

Aceste „case mari ale lui Dumnezeu”, după cum erau numite, au început să fie construite în secolul al VI-lea. Clădirile erau mult mai complexe decât locurile, deseori sub cerul liber, pe care oamenii le foloseau anterior pentru a-i venera pe zei, potrivit Science Alert.

Excavările arheologilor au mai dezvăluit și urmele unei așezări agricole timpurii, din urmă cu 2.000 – 2.500 de ani, precum și rămășițele a două „case lungi” care ar fi fost centrul unei ferme mici pentru o familie și animalele din gospodărie, a mai precizat Diinhoff.

Religia nordică veche a fost suprimată începând cu secolul al XI-lea, atunci când regii Norvegiei au impus cu forța religia creștină și au demolat sau ars clădiri precum aceste „case ale lui Dumnezeu” pentru a implementa venerarea în noile biserici creștine.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: