image
Sursa foto: cnbc.com

Prețurile petrolului SCAD PUTERNIC din cauza ofertei excedentare și a declinului burselor

Preţurile petrolului au scăzut marţi pentru a treia şedinţă consecutiv, cu 4%, în urma datelor referitoare la creşterea stocurilor, a estimărilor privind producţii record în Statele Unite şi Rusia şi a vânzărilor accentuate care au lor pe pieţele de acţiuni, relatează Reuters.

Barilul de petrol Brent se tranzacționa la 57,86 dolari marți dimineață, cu 2,94% sub referință, o scădere apropiată, de 2,97%, fiind consemnată și la nivelul cotațiilor petrolului West Texas Intermediate (WTI), care au coborât la 48,70 dolari/baril.

Acțiunile europene au început tranzacțiile de marți în scădere, extinzând declinul început la mijlocul săptămânii trecute, în contextul unui nou val de vânzări pe Wall Street, precipitat de temerile privind încetinirea economiei globale, potrivit Profit.ro.

Principalii indici de pe Wall Street au scăzut cu peste 2% luni, până la cele mai reduse niveluri începând cu luna octombrie 2017, în așteptarea deciziilor de politică monetară ale Rezervei Federale (Fed). Analiștii estimează o nouă majorare a dobânzilor la ședința care se va încheia miercuri, mutare care ar putea pune presiune pe economia SUA și, subsecvent, pe creșterea economiei globale.

Președintele american, Donald Trump, a declarat că “este incredibil” că Fed se gândește la o nouă majorare a dobânzilor, în condițiile în care dolarul este foarte puternic, iar inflația “aproape inexistentă”, scrie MarketWatch.

Un discurs al președintelui chinez Xi Jinping cu ocazia celebrării a 40 de ani de reforme economice în China, mult așteptat în piețe, nu a impresionat investitorii. Xi nu a oferit indicii referitoare la eventuale noi măsuri pentru stimularea creșterii în cea de a doua mare economie a lumii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: