image
Sursa foto: Wall-Street.ro

Focar de pestă porcină africană în apropiere de satul Taxobeni, Fălești

Pesta porcină africană a fost confirmată în cazul a opt cadavre de mistreți depistați în această săptămână în apropierea satului Taxobeni din raionul Fălești. Animalele au fost arse și înhumate, iar locul a fost dezinfectat.

Șeful Secției sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vitalie Carauş, declarat pentru IPN că este o extindere a focarului de la sfârșitul lunii decembrie, din Rezervația naturală Pădurea Domnească, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești. Satul Taxobeni este în preajma zonei de infecție.

De la începutul anului, numărul mistreților găsiți morți în Rezervație a ajuns la 51. Zona se va afla în carantină pentru o perioadă de un an. Pădurea Domnească se află la hotar cu România, unde se înregistrează multe cazuri de pestă porcină, iar mistrețul este un animal care migrează, râul Prut nefiind o barieră pentru el ca să ajungă în Republica Moldova.

Focare de pestă porcină au fost înregistrate, de la începutul anului, în aproprierea satului Costuleni, raionul Ungheni și în satul Cneazevca, raionul Leova.

Pesta africană nu este periculoasă pentru om, dar se răspândește repede printre porci. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt sacrificate, pentru a preveni răspândirea bolii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: