image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Dumitru Robu a dezvăluit în Parlament că a fost șantajat de Partidul Șor; Tauber, cu amenințări: Mâine puteți să nu mai fiți

Procurorul general Dumitru Robu afirmă că a fost șantajat prin persoane interpuse, făcând aluzie la Ilan Șor. Dezvăluirile au fost făcute, cu puțin timp în urmă, chiar în plenul Parlamentului.

Dumitru Robu a făcut declarațiile după ce a fost întrebat despre imaginile video făcute publice în noiembrie 2021 în care primește o anumită sumă de bani în euro

„Eu am fost persoana care a sesizat CSP. Ceea ce a apărut atunci în presă nu este altceva decât retrăirea marilor fugari care au înțeles că atragerea lor la răspundere este inevitabilă, iar cum au apărut înregistrările date, provocările, adresați întrebarea Partidului Șor. Inclusiv poate o să vă răspundă cum au încercat prin intermediari de a mă șantaja. Întrebările date, la fel, adresați-le Partidului Șor”, a declarat procurorul general interimar.

„Aceste înregistrări nu au nimic cu activitatea mea de procuror și nu sunt acte de corupție”, a adăugat Robu.

În replică, Marina Tauber i-a cerut procurorului general să nu mai numească numele lui Ilan Șor.

„Ați fost numit de majoritatea parlamentară care azi este, iar mâine nu-i. La fel și dvs. ați fost și mâine puteți să nu mai fiți. Toate suferințele pe care ni le-ați adus nouă și familiilor o să se întoarcă ca bumerang. Cunoaștem de ce nu vă place Ilan Șor și de noi. Cunoaștem foarte multe și data viitoare le vom vocifera și noi”, a spus Tauber.

„Să ne abținem de la amenințări”, a solicitat speakerul Igor Grosu.

Precizăm că, în ianuarie, Ina Frunza-Bargan, procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor pentru examinarea acţiunilor pretins ilegale ale Procurorului General interimar, Dumitru Robu, manifestate prin acţiuni coruptibile, ca urmare a imaginilor video difuzate în unele surse mass-media, a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat. Motivul - probele administrate nu confirmă faptul săvârșirii unor infracțiuni de corupţie sau conexe celor de corupție.

Noutăţile partenerilor

comentarii: