image
Sursa foto: presedinte.md

Dodon a cerut de la Putin un credit de 300 de mil. de dolari: „Condițiile, aproximativ aceleași ca cele oferite de Occident”

Rusia va oferi Republicii Moldova un împrumut de 300 de milioane de dolari. Președintele Igor Dodon susține că a ajuns la o înțelegere de principiu în acest sens cu omologul său rus Vladimir Putin.

„Decizia de principiu a fost luată. În ianuarie vor avea loc negocieri la nivel de reprezentanți ai Ministerelor Finanțelor din RM și Rusia, astfel ca la începutul sesiunii parlamentare din februarie acest acord să fie ratificat de Parlament. Condițiile nu sunt mai rele, sunt aproximativ aceleași în care RM accesa împrumuturi de la partenerii noștri din Occident, fie că e vorba de România, BERD, BEI, etc.”, a declarat Dodon.

El a precizat că acești bani nu vor fi folosiți pentru construcția unui nou aeroport, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

„Nu vom investi bani în aeroport din contul bugetului de stat. Banii pe care îi împrumutăm urmează să fie utilizați pentru proiecte de infrastructură. În ceea ce ține de aeroporturi, la Bălți urmează să fie lansat parteneriat public-privat. Procedura durează de la șase luni până la un an. La Mărculești urmează să fie unele investiții din contul întreprinderilor de stat pentru ca acest proiect să fie funcțional din mai anul viitor”, a mai spus Dodon.

Precizăm că anterior Igor Dodon a declarat că Federaţia Rusă ar putea oferi Republicii Moldova un credit în valoare de jumătate de miliard de dolari pentru implementarea proiectelor de infrastructură.

Noutăţile partenerilor

comentarii: