image
Sursa foto: Profimedia

Prima persoană infectată cu COVID-19 în RM, TRATATĂ: „Și cel de-al doilea test este negativ”

UPDATE 17:50 // Cel de-al doilea test efectuat femeii de 48 de ani, la prezența virusului COVID-19, indică rezultatul NEGATIV. Informația a fost prezentată de Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Asta înseamnă că și această femeie s-a tratat de temutul virus. În următoarele zile pacienta urmează a fi externată, anunță responsabilii de la Ministerul Sănătății.

____________________________________________________

Prima persoană care a fost diagnosticată cu COVID-19 în Republica Moldova urmează a fi externată în timpul apropiat. Potrivit directorului Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru, aceasta se simte mult mai bine.

„Bolnava merge singură, se deservește, așteptăm a doua probă negativă la coronavirus, că așa este standardul, și va fi externată”, a declarat directorul Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru.

Amintim că pe data de 7 martie în Republica Moldova a fost înregistrat primul caz de coronavirus. Femeia de 48 de ani, revenise din Italia, cu un avion de pe cursa Wizzair, W6 3796, Milano-Chișinău, ora 11:47.

Femeia era în stare gravă și a fost internată de urgență într-o instituție spitalicească strategică, unde a fost dusă direct de la Aeroport de către serviciul 112, pe un coridor separat.

Potrivit Ministerului Sănătății, femeia a fost preluată cu bronhopneumonie bilaterală, cu insuficiență respiratorie acută, febră, tuse și slăbiciune generală.

Mai mult, în prezent aceasta suferă de diabet zaharat, supraponderare de gradul 2 și hipertensiune.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: