image
Sursa foto: privesc.eu

Decizia Comisiei Juridice: Deputatul Ilan Șor ar putea rămâne fără salariu și indemnizații

Ilan Șor ar putea rămâne fără salariul de deputat din cauza absențelor nemotivate de la activitatea Parlamentului. Comisia Juridică, numiri și imunități a aprobat astăzi, cu unanimitate de voturi, un aviz consultativ de evaluare a activității deputatului din fracțiunea Partidul Șor.

În continuare, președintele Parlamentului urmează să emită o dispoziție prin care Ilan Șor va fi privat de drepturile salariale.

Potrivit raportului, din iunie 2019, Ilan Șor a lipsit nemotivat de la ședințele Parlamentului, de la ședințele comisiilor parlamentare și de la alte activități legate de activitatea legislativă. Totodată, Șor nu a fost la întâlniri cu alegătorii și nici nu a făcut parte din delegațiile parlamentare peste hotare.

„Sunt absolut de acord, nu merită niciun fel de salariu, dar consider că suspendarea drepturilor salariale trebuie să aibă loc nu printr-o simplă modificare a unei simple decizii de birou, ci a statutului deputatului. Cineva va ataca în judecată decizia biroului și va câștiga”, a menționat deputatul PD Sergiu Sârbu.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 4 şi mai multe şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 75% din salariu şi din alte îndemnizaţii pentru luna următoare.

Precizăm că Ilan Șor se află în urmărire internațională începând cu 30 iulie 2019. Ulterior, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității sale parlamentare pentru reținere, arestare, percheziție și trimitere în judecată penală. Potrivit Interpol, lan Șor se află în Israel, iar la orice traversare a frontierei el va fi reținut,

Șor este cercetat pentru abuz în serviciu, care se pedepsește cu până la șase ani de închisoare, precum și pentru acțiuni săvârşite în interesul unui grup criminal organizat, pentru care riscă până la șapte ani de pușcărie.

În 2017, Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani şi șase luni de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar, dar a fost lăsat în libertate până la pronunțarea deciziei finale de către Curtea de Apel Cahul. De asemenea, într-un alt dosar, el este cercetat pentru părăsirea ilegală a Republicii Moldova, în iunie 2019, după ce PD a renunțat la guvernare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: