image
Sursa foto: Markus Mainka//Facebook

Haos, din cauza grevei piloţilor British Airways: Aproape toate zborurile companiei anulate

Piloţii companiei aeriene British Airways au început astăzi o grevă de 48 de ore, aproape toate zborurile fiind anulate, au anunţat reprezentanţii companiei, menţionând că mii de pasageri sunt afectaţi de acţiunea angajaţilor, relatează Reuters.

Piloţii British Airways (BA) au notificat luna trecută compania aeriană că urmează trei zile de grevă în luna septembrie, prima situaţia de acest fel în cadrul uniunii piloţilor BA.

După greva de 48 de ore din perioada 9-10 septembrie, mai urmează o zi de protest în data de 27 septembrie.

Piloţii companiei aeriene sunt nemulţumiţi de salarii, considerând că British Airways ar trebui să împartă mai mult din profituri cu angajaţii. Compania aeriană a anunţat că acţiunea de protest a piloţilor este nejustificată şi că oferta salarială este corectă, scrie mediafax.ro.

Mii de pasageri au fost nevoiţi să îşi schimbe rutele şi planurile de transport, iar compania a fost criticată pentru modul în care a gestionat comunicarea cu pasagerii înaintea grevei piloţilor.

„Această grevă va costa compania considerabil mai mult decât investiţia de care este nevoie pentru a finaliza disputa”, a declarat Brian Strutton, secretarul general al uniunii piloţilor.

„Este momentul să ne întoarcem la masa negocierilor şi să găsim o ofertă serioasă, care să pună capăt acestei dispute”, a adăugat Strutton.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: