image
Sursa foto: Profimedia Images

Papa Francisc a făcut apel la încetarea violenţelor la Ierusalim

Papa Francisc a făcut duminică apel la încetarea violenţelor în Ierusalim, la o zi după noi ciocniri care au făcut peste 90 de răniţi în Oraşul Sfânt, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Violenţa alimentează violenţa. Trebuie oprite aceste ciocniri", a spus Suveranul Pontif într-un mesaj după rugăciunea duminicală.

Papa a subliniat că urmăreşte cu "o preocupare specială evenimentele care se desfăşoară la Ierusalim".

El cerut părţilor implicate să facă în aşa fel încât "identitatea multireligioasă şi multiculturală a Oraşului Sfânt să poată fi respectată şi fraternitatea să prevaleze".

Tensiunea continua duminică în Ierusalimul de Est, sector din Oraşul Sfânt anexat de Israel şi unde ciocnirile dintre manifestanţi palestinieni şi poliţişti israelieni, cele mai mari din ultimii ani, au făcut sute de răniţi în ultimele seri, realimentând temerile privind un potenţial conflict.

Vineri seară, peste 220 de persoane, majoritatea palestinieni, au fost rănite în timpul unor ciocniri pe Esplanada Moscheilor între poliţişti israelieni şi credincioşi palestinieni adunaţi pentru Iftar, cina care întrerupe postul în Ramadan.

Noutăţile partenerilor

comentarii: