image
Sursa foto: Getty Images

Decizia fatală luată de Barcelona: Leo Messi, la numai trei luni distanță să semneze cu Manchester City

Leo Messi (33 de ani) și-a dorit în vară să părăsească Barcelona, după umilința îndurată în acel 2-8 cu Bayern, și a rămas în Catalonia doar pentru că nu a putut să plece gratis, conform clauzei pe care o are.

Presa iberică a descoperit însă că starul argentinian ar putea să semneze în iarnă cu Manchester City, mai exact în ianuarie 2021.

Asta se va întâmpla dacă Barcelona va continua să reducă salariile, așa cum intenționează. Gruparea de pe Camp Nou și-a forțat jucătorii să accepte micșorarea salariilor cu 70% în vârful pandemiei, iar acum urmează noi negocieri.

Messi nu este de acord cu aceste măsuri și, potrivit celor de la Marca, jucătorii și personalul de la Barcelona sunt protejați de o lege din articolul 41 al Codului Muncii. Este vorba despre o clauză care le-a permis și în trecut sportivilor profesioniști să își rezilieze contractele, conform jurnaliștilor spanioli.

Într-un asemenea scenariu, vedeta sud-americană ar putea semna cu orice alt club în luna ianuarie a anului 2021.

Presa din Spania scrie că Barcelona își dorește noi reduceri salariale, din cauza crizei generate de pandemie. Se așteaptă ca negocierile să demareze curând și să dureze circa o lună, până în noiembrie.

Messi câștigă la Barcelona mai mult decât salariul anual de 77 de milioane de euro, pe care l-a primit în ultimele cinci sezoane. Spre exemplu, dacă va juca 60% din meciurile Barcelonei până în 2021, Leo va ajunge la 106 milioane de euro încasați de la club.

De-a lungul anilor, Barcelona i-a oferit o avere starului sud-american. În 2007, pe când avea doar 20 de ani, Messi a primit un contract de 97.000 de euro pe săptămână, devenind printre cei mai bine plătiți jucători ai catalanilor.

Manchester City și-l dorește enorm pe Messi, iar banii de salarii nu sunt deloc o problemă pentru conducătorii ”cetățenilor”. Pe Etihad, argentinianul ar lucra din nou cu Pep Guardiola, antrenorul alături de care a obținut cele mai mari performanțe la Barcelona.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: