image
Sursa foto: Reuters

Boris Johnson şi-a lansat campania pentru funcţia de premier al Marii Britanii

Boris Johnson şi-a lansat miercuri campania pentru a deveni succesorul Theresei May, luându-şi angajamentul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie şi a transmis un avertisment partidului său, spunând că „întârzierea inseamnă înfrângere”.

Johnson, favorit pentru acest post la aproape trei ani de când a condus campania oficială a Marii Britanii de a părăsi UE, a lăudat forţa economiei britanice şi a promis să livreze Brexit până pe 31 octombrie şi să abordeze deznădejdea din întreaga ţară, scrie mediafax.ro.

„După trei ani şi două termene ratate, trebuie să părăsim UE pe 31 octombrie", a spus el în timp ce mulţimea aflată în faţa Academiei Regale de Inginerie din centrul Londrei strigau „La naiba cu Boris".

„Nu intenţionez să obţin un rezultat negativ", a declarat Johnson, fost ministru de Externe în vârstă de 54 de ani şi primar al Londrei.

Johnson a câştigat mulţi adepţi în rândul partidului său susţinând că numai el poate salva conservatorii, care au fost pedepsiţi în recentele alegeri, în legătură cu incapacitatea guvernului de a livra Brexit la timp.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: