image
Sursa foto: clementsauctiongallery.com

În Republica Moldova a fost instituit MORATORIU asupra proceselor de privatizare: „Băieții șmecheri trebuie opriți”

Forul legislativ a instituit moratoriu asupra proceselor de privatizare a bunurilor publice. Un proiect de hotărâre în acest sens, propus de deputații PSRM, Vlad Bătrâncea și Vladimir Țurcan, a fost aprobat de Parlament.

Astfel, nu vor fi scoase la mezat proprietățile statului până la prezentarea și aprobarea în Parlament a concluziilor comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor publice începând cu anul 2013.

„Cunoaștem bine aceste scheme: întreprinderea de stat e adusă la o stare proastă, apoi vine pasul doi. La fel a fost cu Banca de Economii, Aeroportul, etc. Comisia va veni cu aprecieri și la ceea ce a făcut sistemul justiției. Acest moratoriu este un semnal că nu vom mai permite ca o întreprindere de stat care a fost prosperă să fie transmisă unor persoane la un preț de nimic. Iar această companie aducea bani în bugetul de stat”, a menționat Vlad Bătrâncea.

„Vom vota pentru acest proiect pentru că băieții șmechi trebuie opriți din aceste scheme frauduloase”, a menționat deputatul PAS, Lilian Carp.

„Din câte cunoaștem, și la Guvern prin faptul că au fost oprite licitațiile și intențiile de a privatiza, la fel este un fel de moratoriu. Nu văd nicio problemă ca într-o lună, două să intrăm în esența acestor privatizări începând cu 2013. În ceea ce privește concesionarea Aeroportului, dincolo de beneficiarul „de bună credință”, pentru mine apare întrebarea cine a întocmit acest contract ce concesiune și de ce cetățenii achită acești 9 euro, taxa pentru creditul care deja a fost rambursat. Putem, fără să așteptăm concluziile, să transmitem aceste materiale pentru a atrage la răspundere acei funcționari de stat care au pregătit acest contract?”, a fost întrebarea vicpreședintelui Alexandru Slusari.

„Noi așteptăm ca ei să întreprindă măsuri până în septembrie”, a menționat Bătrâncea, adăugând că acest contract de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău cel mai probabil va fi anulat.

Amintim că, acum o lună, Parlamentul a decis constituirea Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013. Comisia este condusă de deputatul Platformei DA, Igor Munteanu. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice într-un termen de 120 de zile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: