image
Sursa foto: Jurnal.md

Avocat din capitală, reținut de CNA după ce a pretins 14.000 de euro mită pentru a influența sentința într-un dosar penal

Un avocat din capitală a ajuns în izolatorul CNA, după ce ar fi pretins 14 000 de la clienta sa pentru a-i soluţiona dosarul în care aceasta este cercetată de escrocherie în proporţii deosebit de mari.

Potrivit denunțătorului, avocatul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Judecătoriei Hânceşti, unde era pe rol cauza în care figura femeia şi complicele ei, dar şi asupra unor persoane publice din Procuratura şi Inspectoratul de Poliţie Ialoveni – instituţii care au gestionat dosarul.

Pentru serviciile de intermediere, avocatul ar fi cerut 14 000 de euro, bani pe care i-ar fi primit în tranşe – 5000 de euro, 4000 de euro şi alte 5000 de euro.

În urma percheziţiilor, efectuate astăzi de procurori şi ofiţerii CNA la domiciliul şi autoturismul avocatului, acesta a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. El este cercetat penal pentru trafic de influenţă şi riscă până la 6 ani de detenţie.

Acesta este primul avocat reţinut de CNA în anul 2020. În 2019, 18 avocaţi au fost cercetaţi pentru fapte de corupere de către CNA.

Noutăţile partenerilor

comentarii: